VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Statul nu va mai oferi poliță medicală șomerilor care nu primesc ajutor de șomaj

Statul nu va mai acorda poliță de asigurare medicală șomerilor care nu beneficiază de ajutor de șomaj. Ministerul Muncii și Protecției Sociale a pregătit un proiect de hotărâre în acest sens, transmite IPN.

Autoritățile constată o creștere a numărului șomerilor nemotivați de a se angaja în câmpul muncii sau trecerea lor în șomaj de lungă durată, fapt favorizat de oferirea poliței medicale de către Guvern tuturor persoanelor cu statut de șomer.

Prin această inițiativă se propune revizuirea condițiilor acordării poliței de asigurare medicală de către stat șomerilor înregistrați la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin excluderea celor care nu beneficiază de ajutor de șomaj. Astfel, polița de asigurare medicală va fi acordată doar șomerilor care au contribuit la Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat și doar pe perioada de plată a ajutorului de șomaj.

Șomerii care nu primesc ajutor de șomaj vor fi obligați să procure individual polița de asigurare medicală prin achitarea primei de asigurare în sumă fixă, valoarea căreia pentru anul curent constituie 12 636 lei.

Potrivit MMPS, pe parcursul anului 2022, au fost înregistrați 35 de mii de șomeri. Puțin peste 10% au constituit beneficiarii de ajutor de șomaj.

Proiectul de hotărâre a fost publicat pentru consultări publice, urmând să fie aprobat de Guvern.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.