VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Statul intervine după incendiul din Durlești: 10.000 de lei ajutor pentru fiecare familie afectată

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a anunțat un pachet de sprijin destinat familiilor afectate de incendiul devastator dintr-un bloc de locuințe din Durlești, produs în după-amiaza zilei de 16 mai.

Potrivit ministrului, fiecare familie va primi un ajutor inițial de 10.000 de lei, acordat în colaborare cu partenerii de dezvoltare, pentru a acoperi cheltuielile urgente cauzate de incendiu.

- Advertisement -

„Acest ajutor inițial este oferit pentru ca familiile să-și poată acoperi cheltuielile și necesitățile primare cauzate de tragedie. Familiile au rămas fără electricitate și gaz, fapt care face traiul în aceste apartamente imposibil până la soluționarea tuturor problemelor cauzate de incendiu”, a declarat Buzu.

Pe lângă sprijinul financiar, autoritățile au oferit cazare temporară în cămine studențești pentru persoanele care au avut nevoie urgentă de adăpost.

„Suntem în proces de documentare a situației fiecărei familii, pentru a putea interveni cu sprijin personalizat. Vom oferi: vouchere pentru necesitățile stringente, cazare temporară pentru cei care încă nu au solicitat și asistență directă din partea echipelor Ministerului”, a adăugat ministrul.

Amintim că incendiul a izbucnit pe 16 mai la mansarda unui bloc de locuit din orașul Durlești, distrugând aproximativ 1.500 de metri pătrați de acoperiș, potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.