VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Statele UE vor finanţa mai mult de jumătate din împrumutul de 50 de miliarde de dolari promis de G7 pentru Ucraina

Statele Uniunii Europene vor contribui cu până la 60% din împrumutul de 50 de miliarde de dolari pe care ţările din grupul G7 l-au promis Ucrainei şi care va fi garantat cu veniturilor rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei, a declarat vineri ministrul italian al economiei, Giancarlo Giorgetti, potrivit Reuters.

Adresându-se presei în marja unei reuniuni a miniştrilor europeni de finanţe la Luxemburg, ministrul italian a menţionat că această contribuţie a statelor UE va fi între 50% şi 60%, diferenţa urmând să fie finanţată de celelalte membre ale G7, grup alcătuit din Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit şi SUA.

„Vom începe discuţiile asupra contribuţiilor ce revin SUA, Canadei, Japoniei şi Regatului Unit”, a mai spus ministrul italian, citat de Agerpres.

Liderii statelor din G7, reuniţi joia trecută în Italia, au ajuns la un „acord politic” asupra folosirii veniturilor rezultate din activele ruseşti îngheţate ca garanţii pentru deblocarea respectivului împrumut de 50 de miliarde de dolari destinat Ucrainei.

Acest credit de 50 de miliarde de dolari pentru Kiev va fi garantat astfel cu veniturile din dobânzile generate de cele circa 300 de miliarde de euro active ruseşti îngheţate în UE şi în statele G7 în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia în Ucraina. Din această sumă, UE a îngheţat active ale Băncii Centrale ruse în valoare de circa 200 de miliarde de euro, cea mai mare parte a acestei sume, aproximativ 185 de miliarde de euro, fiind depozitată în Belgia sub forma de titluri de valoare şi sume cash.

Statele UE au ajuns luna trecută la un acord ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia în Ucraina să fie folosite pentru finanţarea ajutorului militar oferit armatei ucrainene, decizie catalogată de Moscova drept „furt” şi „banditism”, Rusia considerând că aceasta va conduce la zeci de ani de procese şi la subminarea reputaţiei UE de apărător de încredere al proprietăţii şi de loc sigur pentru investiţii.

Statele occidentale ar dori confiscarea directă a activelor ruseşti îngheţate şi folosirea acestora atât pentru reconstrucţia Ucrainei, cât şi pentru achiziţia de arme şi muniţii destinate acesteia. Însă o asemenea măsură, cerută şi de Kiev, pare cel puţin deocamdată dificilă, existând numeroase obstacole de natură juridică, geopolitică şi financiară, cum ar fi de pildă riscul de a tulbura pieţele financiare internaţionale şi de slăbire a monedelor ţărilor occidentale.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.