VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Starea de urgență în R. Moldova ar putea fi prelungită cu încă 60 de zile

Starea de urgență în țara noastră ar putea fi prelungită pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 2 octombrie. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de Executiv, în baza deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale. Documentul urmează a fi prezentat spre aprobare Parlamentului.

Solicitarea de suplinirea a ordinii de zi a ședinței Guvernului a venit din partea ministrul afacerilor interne, Adrian Efros.

„Riscurile pentru securitatea R. Moldova în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, rămân pertinente în continuare. Evenimentele de ultimă oră au dus la extinderea efectelor acestuia dincolo de hotarele acestuia. Atacurile cu rachete de croazieră și drone ale Rusiei asupra infrastructurii portuare maritime din Ucraina mențin o situație de securitate gravă în regiune. Doar câțiva kilometri despart R. Moldova de unele xone de conflicte, ceea ce o face vulnerabilă la amenințări directe (…).Înaintea sezonului rece există și riscuri semnificative ca forțele ruse să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice din Ucraina, ceea ce ar putea duce la perturbarea aprovizionării cu energie electrică în R. Moldova(…). În acest context, prelungirea sării de urgență ar permite Guvernului să ia măsuri pentru a asigura, a menține și a consolida securitatea energetică a R. Moldova”, a precizat ministrul de Interne, Adrian Efros.

De asemenea, au fost luate în considerare potențialele riscuri în domeniul securității cibernetice și informaționale, a infrastructurii de comunicații și de transport, care ar putea afecta negativ economia națională și mobilitatea populației.

Starea de urgență va oferi Guvernului pârghiile necesare pentru asigurarea securității publice și energetice a comunicațiilor terestre și portuare ale R. Moldova.

Cererea urmează să fie examinată în ședință plenară a Parlamentului. Mai exact, prim-ministrul Dorin Recean va merge în fața deputaților pentru prezenta argumentele și pentru a cere aprobarea prelungirii stării de urgență pentru 60 de zile începând cu 2 octombrie.

Starea de urgență a fost instituită pentru prima dată la 22 februarie 2022, odată cu invazia Rusiei în Ucraina. Ultima dată, starea de urgență a fost prelungită pentru alte 60 de zile la 3 august, curent.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.