VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Stagii plătite pentru viitorii specialiști în energetică

Ministerul Energiei vine cu un proiect inedit de pregătire a viitorilor specialiști din domeniu. În premieră pentru sectorul energetic din țară, 23 de tineri ingineri, economiști, juriști și specialiști IT vor beneficia de stagii plătite, timp de jumătate de an, în cadrul a 11 instituții publice și private.

Programul ”Tinerii de azi – viitorul energiei de mâine” este o inițiativă finanțată de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională. Stagiarii vor putea activa și obține experiență profesională în așa instituții precum Ministerului Energiei, Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Moldelectrica, Energocom, Premier Energy, Moldovatransgaz și Termoelectrica.

”Avem mulți oameni talentați în Moldova și o parte dintre aceștia au fost selectați pentru stagii în diverse organizații pentru a crește împreună cu sectorul energetic și a contribui la consolidarea acestuia. La Ministerul Energiei vom acorda întregul sprijin pentru avansarea în carieră a acestor tineri și sper să reținem oamenii în minister după finalizarea stagiului”, a declarat ministrul Energiei Victor Parlicov.

În program au fost selectați studenți în ultimul an de licență sau master, precum și proaspeți absolvenți din domeniile inginerie, economie, drept, finanțe, comunicare, IT și administrarea afacerilor. Pe lângă programul de stagii, tinerii selectați vor putea beneficia de un program de dezvoltare profesională, ce va include sesiuni de networking și mentorat și instruiri pe subiecte tehnice menite să le îmbunătățească abilitățile practice.

Stagiarii au fost selectați în urma unui concurs la care și-au depus dosarele 150 de solicitanți, care au participat la interviurile organizate de reprezentanții proiectului „Securitatea Energetică a Republicii Moldova”. În cadrul acestui proiect, cu o durată de patru ani, USAID va investi cel puțin 59 de milioane de dolari în consolidarea și diversificarea sectorului energetic al țării, astfel sporind securitatea energetică pe termen lung și fortificând suveranitatea Republicii Moldova.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.