Stadiul actual al procesului de reglementare transnistreană, discutat la Chișinău

Stadiul actual al procesului de reglementare transnistreană a fost unul dintre subiectele discutate astăzi, în cadrul întrevederii ministrului Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, cu ambasadorii Germaniei, Franței și Poloniei pe lângă Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), reuniți la Chișinău în cadrul Formatului Weimar.

Mihai Popșoi a subliniat că autoritățile de la Chișinău își mențin poziția fermă privind reglementarea diferendului transnistrean exclusiv pe cale pașnică, prin mijloace politico-diplomatice și cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova în cadrul frontierelor sale recunoscute internațional.

- Advertisement -

„Reintegrarea țării este un proces care avansează, iar prioritatea noastră este să menținem pacea și stabilitatea, astfel încât să putem continua acest proces de reintegrare durabil și sustenabil. Este esențial să consolidăm instituțiile statului și să răspundă intereselor tuturor cetățenilor Republicii Moldova”, a subliniat Mihai Popșoi.

Totodată, șeful diplomației de la Chișinău a apreciat contribuția Misiunii OSCE în Republica Moldova la facilitarea dialogului, monitorizarea situației de securitate și promovarea respectării drepturilor omului, evidențiind importanța continuării implicării active a organizației în procesul de reglementare transnistreană.

La rândul lor, ambasadorii Germaniei, Franței și Poloniei au reconfirmat sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, precum și pentru parcursul său european, salutând progresele înregistrate în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

Întrevederea a avut loc și în contextul pregătirilor pentru reuniunea Consiliului Ministerial al OSCE, programată pentru 3–4 decembrie 2026, la Lugano, Elveția. Părțile au convenit să continue cooperarea în domeniul securității, dialogului politic și promovării democrației.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.