VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Spectacolul-document „Dosarele Siberiei”, într-un turneu pe scenele din țară

În perioada 7 iunie-6 iulie, Teatrul Național „Mihai Eminescu” organizează turneul memoriei,  în cadrul căruia pe scenele din țară va fi prezentat spectacolul-document „Dosarele Siberiei”. Este vorba despre un spectacol de comemorare a tentativelor de exterminare a românilor din spațiul pruto-nistrean în perioada ocupației sovietice a Basarabiei (1940, 1944-1991) prin foamete organizată și deportări sistematice.

Turneul începe pe 7 iunie la casa de cultură a municipiului Ungheni (Primăria municipiului Ungheni). Agenda turneului: Chișinău – 11 iunie; Bălți – 13 iunie; Hâncești – 14 iunie; Edineț – 20 iunie; Cimișlia – 21 iunie; Rezina – 5 iulie; Chișinău – 6 iulie.

„Foarte puțini dintre martorii oculari care au trecut prin suferințele și teroarea regimului sovietic mai sunt printre noi, cei mai mulți au plecat în lumea celor drepți. Ei, probabil, nu mai au nevoie de nimic de la noi, nici măcar de amintirea noastră. De aceste amintiri avem  nevoie noi și, mai ales, copiii și nepoții noștri. Avem nevoie pentru a înțelege și conștientiza că ura, violența și teroarea nu pot crea o lume bună cu oameni fericiți”, se menționează într-un comunicat de presă al Teatrului.

„Vă așteptăm la Casele de Cultură, fiecare spectator este o inimă și o conștiință aprinsă în amintirea sufletelor inocente chinuite, mutilate, umilite în ținuturile îndepărtate ale Siberiei și Kazahstanului, în GULAG-ul sovietic. Spectacolul durează 2 ore, vi se pare mult pentru sacrificiul lor?”, se mai menționează în comunicat.

Turneul are loc în cadrul proiectului susținut de Guvernul Republicii Moldova, Ministerul Culturii al Republicii Moldova, autoritățile publice locale și Ambasada SUA în Republica Moldova.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.