Potrivit Euronews, așa-numita „lege transgender”, care este calul de luptă al partidului radical de stânga Podemos, un aliat al socialiștilor în guvernul lui Pedro Sánchez, permite oamenilor să-și schimbe genul pe actele de identitate printr-o simplă declarație administrativă de la vârsta de 16 ani.
Până în prezent, persoanele transgender aveau nevoie de un diagnostic medical de la mai mulți medici pentru a-și putea schimba genul. De asemenea, persoanele trebuiau să demonstreze că au fost supuși unui tratament hormonal de cel puțin doi ani.
Proiectul de lege – adoptat cu 191 voturi pentru, 60 împotrivă și 91 abțineri – extinde acest drept și la tinerii de 14-16 ani, cu condiția ca aceștia să fie însoțiți în această procedură de tutorele lor legal, și la cei de 12-14 ani, dacă au undă verde de la tribunal.
Spania se alătură astfel puținelor țări din lume care permit autodeterminarea de gen printr-o simplă declarație, după exemplul Danemarcei, prima țară care a acordat acest drept în Europa persoanelor transgender în 2014.
Anul trecut, în Suedia, autoritățile au limitat accesul minorilor la terapia hormonală, cu excepția unor circumstanțe foarte rare.