Sondaj publicat de Comisia Europeană: 58% dintre cetățenii R. Moldova sprijină aderarea la UE

Circa 65% dintre ucraineni și 58% dintre cetățeni ai Republicii Moldova susțin aderarea celor două state la Uniunea Europeană (UE). Aceste date au fost prezentate în cadrul unui sondaj publicat vineri de Comisia Europeană, în urma deschiderii negocierilor oficiale pe primul bloc (cluster) cu ambele state.

În perioada efectuării sondajului, au fost chestionate o mie de persoane din fiecare stat, în perioada februarie – aprilie 2026, informează Agerpres.

- Advertisement -

Potrivit rezultatelor, se atestă un sprijin inegal între diferitele ţări, care includ parteneri din Balcanii de Vest, Ucraina, Republica Moldova, Georgia şi Turcia, Albania (92%) şi Kosovo (83%) bucurându-se de cele mai înalte niveluri de sprijin public.

În restul Balcanilor de Vest, peste 60% dintre respondenţii din Muntenegru, Macedonia de Nord şi Bosnia şi Herţegovina văd cu ochi buni intrarea ţării lor în UE, procent care s-a înjumătăţit în Serbia, cu un sprijin de doar 31%.

În Ucraina şi Republica Moldova, unde cel mai semnificativ progres în procesul de aderare de la lansarea oficială din iunie 2024 a fost realizat în această săptămână, odată cu deschiderea oficială a primului cluster. Sprijinul pentru eurointegrare s-a situat la 65%, și, respectiv la 58%.

În pofida acestui progres, statele membre au temperat aşteptările joi, în prima zi a summitului european, cu privire la deschiderea clusterelor rămase pentru a face progrese în ceea ce priveşte aderarea Ucrainei înainte de vară, aşa cum declaraseră preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi şeful statului ucrainean, Volodimir Zelenski, la sosirea lor la summit.

Continuând cu vecinătatea estică, sprijinul pentru aderarea la UE a fost de 71% în Georgia, în timp ce în Turcia, unde negocierile rămân blocate, opinia pozitivă s-a situat la 46%.

Per total, rezultatele au arătat că cetăţenii care au susţinut aderarea au asociat apartenenţa la UE cu pacea şi securitatea, oportunităţile economice şi perspective mai bune pentru generaţiile tinere, conform textului.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.