VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Maia Sandu, favorită la prezidențiale

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, este favorita moldovenilor la un eventual scrutin prezidențial. Șefa statului este și politicianul în care cetățenii au cea mai mare încredere. Noile preferințe politice ale moldovenilor se regăsesc într-un sondaj prezentat astăzi de Organizația Watch Dog.

Așadar, potrivit studiului, aproximativ 45 la sută dintre intervievații deciși au declarat că la următorul scrutin prezidențial ar vota pentru Maia Sandu. Pe locul al doilea, la o distanță mare, se află fostul șef de stat Igor Dodon, cu 25,1%, iar pe poziția a treia, cu o cotă de 6,7 la sută, s-a clasat primarul Capitalei, Ion Ceban. În top cinci mai urmează Vladimir Voronin și fostul premier Ion Chicu.

Sondajul mai arată că fiecare al patrulea moldovean are cea mai mare încredere în Maia Sandu, președinta fiind pe primul loc la acest capitol. Urmează Igor Dodon, cu o pondere de 7,8%, iar pe locul al treilea s-a clasat Ilan Șor, cu 2,5 la sută.

PAS, pe primul loc la următorul scrutin parlamentar

În viitorul legislativ ar intra, ca și acum, trei forțe politice. La intențiile de vot pentru parlamentare, Partidul Acțiune și Solidaritate deține întâietatea. Formațiunea ar acumula aproximativ 46,5 la sută dintre voturile celor deciși. Pe poziția a doua s-ar clasa Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, cu 31,7%, urmat de Partidul ”Șor”, cu 10,4 la sută.  

Sondajul a fost realizat de CBS-Research pentru Organizația Watch Dog între 24 februarie și 3 martie pe un eșantion de 1000 de persoane. Marja de eroare este de 3,1%.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.