VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Șoferul care ar fi provocat tragicul accident de lângă Codreanca va compărea miercuri în fața magistraților

Șoferul care a supraviețuit în accidentul de lângă satul Codreanca, raionul Strășeni, soldat cu cinci morți și șase răniți, inclusiv el, va fi adus miercuri în fața judecătorilor.

Ședința la Judecătoria Strășeni este programată pentru ora 10.00, a precizat pentru IPN Violina Moraru, purtător de cuvânt al Procuraturii Generale.

Pe caz a fost inițiată o cauză penală pe faptul încălcării regulilor de securitate a circulației, care a dus la decesul mai multor oameni. Legea prevede închisoare de la 6 la 10 ani, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Șoferul, în vârstă de 22 de ani, are statut de bănuit. Acesta a fost luat sub pază la Spitalul raional Strășeni, unde a fost internat după accident. Procurorii cer arestarea acestuia pentru 30 de zile.

Tânărul conducea mașina fără a deține permis. Documentul i-a fost ridicat pe 15 iulie, fiind cercetat într-o altă cauză penală pentru șofare în stare avansată de ebrietate, admisă la sfârșitul lunii iunie în capitală.

Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Strășeni, Mariana Didenco, a declarat pentru IPN că mâine se vor examina demersurile privind aplicarea măsurii de arest. Un certificat care ar arăta dacă șoferul a fost sau nu băut în momentul comiterii accidentului nu a fost deocamdată prezentat.

Accidentul s-a produs în dimineața zilei de 10 august. Preliminar s-a stabilit că tânărul de 22 de ani nu s-ar fi asigurat și, efectuând manevra de depășire peste linia continuă, mașina s-a tamponat frontal cu automobilul ce se deplasa din sens opus. În una din cele două mașini cuprinse de flăcări, cea de marca Mitsubishi, condusă de tânărul de 22 de ani, și-a găsit sfârșitul o adolescentă de 17 ani și o femeie de 56 de ani. În cea de-a doua mașină, Opel, au murit șoferul, în vârstă de 37 de ani, și două pasagere, o femeie de 32 de ani și alta de 54 de ani. Până să ajungă salvatorii, trecătorii au reușit să scoată din cele două mașini cinci copii, de 1, 6, 7, 9 și 13 ani. Toți cinci au fost duși la Institutul Mamei și Copilului, trei dintre ei – în Secția reanimare.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.