Cu cât țările noastre vecine, țările candidate, sunt mai în siguranță, cu atât mai în siguranță suntem și noi, în interiorul granițelor UE. Este declarația europarlamentarului român Siegfried Mureșan, care vine cu un apel repetat către Bruxelles de a se implica mai activ în sprijinirea Ucrainei și Republicii Moldova.
„De aceea spun: mai multă ambiție, mai multă implicare din partea noastră în a le sprijini. Nu vom face niciun rabat de la aplicarea condițiilor de aderare, dar, de îndată ce aceste condiții sunt îndeplinite, ușa trebuie să se deschidă. Noi, instituțiile Uniunii Europene, trebuie să ne implicăm mai activ în a ajuta țările candidate, ca Republica Moldova și Ucraina, să îndeplinească criteriile de aderare”, a declarat deputatul Parlamentului UE, Siegfried Mureșan.
Europarlamentarul susține că mersul negocierilor de aderare pentru R. Moldova și Ucraina trebuie privit și ca o oportunitate și siguranță pentru UE.
„Noi, instituțiile europene, ne vom implica mai activ pentru a sprijini aceste țări să se modernizeze și să îndeplinească criteriile de aderare. Negocierile de aderare cu aceste țări sunt bune pentru țările candidate, dar sunt bune și pentru Uniunea Europeană, ele fiind cel mai eficient instrument pentru modernizarea acelor țări, pentru a le reforma, pentru a el aduce mai aproape de standardele europene. Acest lucru nu este doar în interesul țărilor candidate, ci și în interesul nostru”, a mai declarat Siegfried Mureșan.