Serviciul de Protecție și Pază de Stat (SPPS) va putea adera la Rețeaua Europeană de Protecție a Personalităților. În acest sens, Parlamentul a aprobat astăzi, în primă lectură, modificări la Legea cu privire la SPPS.
Potrivit autorităților, aderarea la această rețea va consolida capacitatea SPPS de a asigura protecția oficialilor de rang înalt aflați în vizite oficiale în Republica Moldova și va contribui la o cooperare mai eficientă cu autoritățile competente ale Uniunii Europene pentru protejarea persoanelor care necesită măsuri speciale de securitate.
„În esență, apartenența la rețeaua europeană va facilita schimbul rapid de informații și o reacție mai coordonată în fața riscurilor de securitate, sporind nivelul de protecție a oficialilor la nivel internațional. Modificările legislative sunt corelate cu Programul național de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru anii 2025–2029. Rețeaua Europeană de Protecție a Personalităților este deschisă atât statelor membre UE, cât și țărilor candidate”, se arată într-un comunicat de presă a Parlamentului.
Serviciul de Protecție și Pază de Stat va putea iniția procedurile de aderare la Rețeaua Europeană de Protecție a Personalităților după intrarea în vigoare a acestor modificări.
Proiectul de lege a fost elaborat de un grup de deputați din cadrul Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, împreună cu reprezentanții Serviciului de Protecție și Pază de Stat. Documentul urmează să fie examinat de Parlament în lectura a doua.






