VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Serghei Lavrov a fost dus la spital după ce a ajuns în Indonezia. Ministerul rus de Externe neagă informația

Presa internațională scrie că Serghei Lavrov a fost dus la spital din cauza unei probleme de sănătate, la scurt timp după ce a ajuns în Indonezia pentru Summitul G20. Ministerul rus de Externe neagă informația, scrie Associated Press.

Agenția americană de presă Associated Press scrie că Serghei Lavrov a fost internat într-un spital indonezian, citând trei surse din rândul guvernului și al personalului medical. Cei trei au preferat să își păstreze identitatea secretă, întrucât nu au fost autorizați să ofere astfel de informații.

Doi dintre aceștia spun că ministrul rus de Externe ar avea probleme cardiace. Și guvernatorul regiunii Bali a transmis că oficialul rus se află la spital pentru „un control medical”.

În schimb, purtătorul de cuvânt al ministerului rus de Externe a negat informația, despre care a spus că este „apogeul falsificării. Citim știrile și nu ne putem crede ochilor”. În acest sens, a publicat un videoclip cu Lavrov la o terasă, în ținută lejeră, studiind niște documente, care apoi afirmă: ”Jurnaliștii occidentali trebuie să fie mai sinceri. Acesta este un fel de joc, care nu este nou în politică”.

Lavrov este cel mai înalt oficial rus care participă la Summitul G20.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.