Comisia Electorală Centrală (CEC) a prezentat rezultatele preliminare ale turului II repetat al alegerilor locale noi din comuna Boldurești, raionul Nisporeni, unde s-a înscris un singur candidat la funcția de primar.
Potrivit datelor preliminare, 610 alegători au votat pentru Serghei Bulicanu, candidat independent.
Conform legislației electorale, candidatul este considerat ales dacă obține cel puțin jumătate din voturile alegătorilor care s-au prezentat la urne.
CEC menționează că rezultatele sunt preliminare și vor fi confirmate doar după recepționarea datelor oficiale de la organele electorale inferioare. Scrutinul s-a desfășurat într-un climat calm, fără incidente majore semnalate.







