34 de artiști și grupuri muzicale au fost admiși în etapa audițiilor live ale Selecției Naționale Eurovision 2026, care va avea loc pe 16 decembrie.
Potrivit organizatorilor, pe 7 decembrie 2025, s-a încheiat perioada de depunere a dosarelor pentru Selecția Națională Eurovision 2026. În această etapă, Compania „Teleradio-Moldova” a recepționat dosarele artiștilor interesați să reprezinte Republica Moldova la Concursul Internațional Eurovision Song Contest 2026.
După examinarea preliminară a dosarelor și audiția înregistrărilor depuse, producătorii muzicali ai selecției naționale au aprobat lista pieselor calificate pentru etapa audițiilor live.
„Audițiile vor reprezenta o etapă esențială pentru mine, mai ales în contextul în care multe dintre piesele înscrise în concurs sună foarte bine și au adevărat potențial. Îmi doresc să comunic direct cu participanții, să le înțeleg viziunile, ideile și capacitățile reale. Promit că selecția nu va fi una „seacă” sau distantă”, a spus Roman Burlaca, unul dintre producătorii muzicali ai selecției naționale.
Această etapă reprezintă un moment important în procesul de selecţie, întrucât artiștii vor interpreta piesele pe viu în faţa producătorilor, urmând ca în baza acestor prestații să fie selectați finaliștii concursului.
Iată cine sunt artiștii care au fost admiși în etapa audițiilor live:
- Adelisha (Alegria)
- Adelina (Putere în durere)
- Adrian Sîrbu (Ne-am stins)
- Sasha Flowers (Can do more)
- Sasha Flowers (We fight till the end)
- Alexei Legasi (Rebel)
- Annet Smirnova (Sunt femeia)
- Artiom Topal (Money)
- Catalina Solomac (Pink Margarita)
- Chris Cross ft Radco (Taci)
- Cristy Rouge (Bliss)
- Dana Marchitan (Cry)
- DAYANA (Doina)
- Bacho (Tata)
- Lisa Volk (Dragostea Mea)
- Emforia (Tipare)
- Evghenii Avramov & ALenin Ivan (Foc la ghete)
- Ilinca Siviroveanu (Running through the rain)
- Curly (Respir liber)
- Iulia Teleuca (Luna Mea)
- Katy Rain (Dance & Cry)
- Moniq Monua (Like I do)
- August Black (You make me crazy)
- Maxim Zavidia (Alo)
- Nadejda Rotaru (Winter story)
- Nikko (Falling in love)
- Pavel Orlov (Can’t say goodbye)
- Rodica Jabinschi (Dependentă)
- Oliv Sky (Bad dream)
- Sasha Bognibov (On the right path)
- Satoshi (Viva, Moldova)
- L-ERA (Friends)
- Valleria (Valerian Steel rai di ri di dam)
- Zeleno (No pain no gain)
Menționăm că Republica Moldova revine la Eurovision Song Contest 2026 după o pauză de un an. Decizia a fost luată în urma consultărilor cu artiști, producători și reprezentanți ai industriei muzicale autohtone.






