VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Șeful Serviciului Vamal al R. Moldova, despre camionul cu armament reținut la Albița: „Vom efectua o investigație internă”

Șeful Serviciului Vamal, Radu Vrabie, a venit cu o reacție după ce un camion care transporta armament, condus de un cetățean al Republicii Moldova, a fost oprit la punctul de trecere a frontierei Albița–Leușeni.

Potrivit oficialului, camionul cu armament a fost descoperit în această noapte de autoritatea vamală din România, după ce funcționarul Serviciului Vamal din Republica Moldova a solicitat inițierea controlului, având în vedere că scanerul se află pe partea română.

- Advertisement -

Acest caz ne arată, inclusiv, cât de important este să avem echipament de scanare performant și în toate punctele de trecere a frontierei. Serviciul Vamal a sesizat procuratura, fiind inițiată urmărirea penală și suntem cei mai interesați ca investigația acestei infracțiuni să se facă cât mai urgent. Securitatea națională, securitatea frontierelor este prioritatea noastră fundamentală și orice încălcare a acesteia va fi sancționată dur”, a spus Radu Vrabie.

El a mai adăugat că în colaborare cu instituțiile din România, cu organele penale din Republica Moldova, Serviciul Vamal „va desfășura propria investigație internă pentru a identifica orice potențial element de corupție sau breșă de securitate”.

Amintim că, în această dimineață, presa din România a scris că un camion care ar fi transportat muniție de război a fost oprit noaptea trecută în punctul de trecere Leușeni–Albița. La volanul vehiculului se afla un cetățean al Republicii Moldova, iar transportul urma să ajungă în Israel.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.