Dumitru Vangheli, șeful Întreprinderii de Stat „Moldatsa”, a fost suspendat din funcție pe durata unei anchete inițiate de Agenția Proprietății Publice (APP).
Instituția s-a autosesizat în urma informațiilor apărute în spațiul public referitoare la legalitatea și autenticitatea actelor depuse în dosarul de concurs al directorului Întreprinderii de Stat „Moldatsa”, Dumitru Vangheli, precum și la alte aspecte care vizează activitatea managerială în cadrul întreprinderii.
„APP a instituit o Comisie de anchetă care va examina obiectiv și multilateral circumstanțele expuse public. Comisia va solicita și analiza documentele necesare, va audia persoanele implicate și va prezenta fondatorului, timp de 30 de zile, un raport cu concluzii și propuneri. Pe durata anchetei, exercitarea atribuțiilor de către dl Dumitru Vangheli este suspendată, până la prezentarea concluziilor Comisiei și adoptarea unei decizii de către fondator”, se arată într-o notă informativă.
Astfel, pentru asigurarea continuității activității Î.S. „MoldATSA”, atribuțiile curente de administrare vor fi exercitate de Vitalie-Silviu Midrigan, director adjunct al întreprinderii.
Menționăm că, potrivit unei investigații jurnalistice publicate de ZdG, șeful Întreprinderii de Stat „Moldatsa”, Dumitru Vangheli, ar fi inclus informații false în CV-ul cu care a câștigat funcția în urma unui concurs organizat de Agenția Proprietății Publice în 2025.
Acesta a declarat că a obținut licența de pilot în Canada și că a lucrat timp de doi ani ca pilot la Air Canada, însă răspunsurile obținute de jurnaliști, inclusiv de la compania aeriană, ar contrazice aceste afirmații. Mai mult, după ce a ajuns în funcție, acesta și-ar fi angajat iubita la întreprindere, iar ulterior a promovat-o.






