VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Șeful misiunii OIM în Moldova: Diaspora trebuie să fie parte a unor economii mari și complexe

Situația Moldovei, în special în ceea ce ține de migrație, este o poveste plină de provocări, dar și de oportunități. Există oportunități pentru a aduce diaspora înapoi. O spune șeful misiunii OIM în Moldova, Lars Johan Lönnback.

Oficialul a menționat în cadrul celei de-a 10-a ediții a Congresului Diasporei de la Chișinău că diaspora trebuie să fie parte a unor economii mari, sisteme sociale și de sănătate complexe.

Șeful misiunii OIM în Moldova a comunicat, referindu-se la cuvintele președintelui Maia Sandu, că o treime dintre moldoveni se află în străinătate. Din această treime, o treime reprezintă o situație de migrație pe termen scurt care este destul de vulnerabilă. Diaspora contribuie cu aproximativ 16 la sută la economia Republicii Moldova la PIB-ul țării și reprezintă 18 la sută din electorat.

Lars Johan Lönnback a spus că există forțe foarte puternice, forțe societale, forțe economice care determină această migrație masivă. Aceasta aduce bogăție în termeni de remitențe de competențe către economia care are nevoie de ele.

Șeful misiunii OIM în Moldova a menționat trei acțiuni concrete care se întreprind acum. Prima acțiune este de a cunoaște diaspora, canalele de informare și de a cunoaște diaspora din punct de vedere științific și sociologic. A doua presupune efectuarea unei analize a căilor de întoarcere pentru persoanele cu competențe. Și este vorba despre analiza noilor scheme de investiții inovatoare, de exemplu în cadrul economiei verzi, care este „foarte atractivă”. Johan Lönnback a declarat că „Moldova nu este singură în această situație”, notează IPN.

Congresul Diasporei este organizat în cadrul Zilelor Diasporei, desfășurate la Chișinău în perioada 18-19 august. Zilele Diasporei se vor încheia cu o reprezentație teatrală în incinta Gării din Chișinău, unde pe 19 august, la ora 18.30, actorii Teatrului Național „Mihai Eminescu” vor juca o piesă de teatru cu tema migrației.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.