VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Șeful Guvernului, în raportul său în fața Parlamentului: Justiția trebuie curățată de corupți

La un an de la preluarea conducerii Guvernului, șeful executivului anunță că „acum este momentul pentru o Moldovă europeană, unde legea este în capul mesei”. În cadrul raportului de activitate a cabinetului de miniștri în 2023, prezentat Parlamentului, Dorin Recean a venit cu un mesaj pentru reprezentanții celei de-a treia puteri în stat: Justiția trebuie curățată de corupți.

În fața deputaților, premierul a spus că eforturile Guvernului, în 2023, s-au concentrat pe garantarea independenței și integrității sistemului judiciar, combaterea corupției, implementarea reformelor de „deoligarhizare”, recuperarea activelor și lupta împotriva spălării banilor, precum și consolidarea protecției drepturilor omului. 

În descrierea prezentării de azi a premierului se mai precizează că Guvernul a implementat politici ample de sprijin și de facilitare a revenirii și reintegrării cetățenilor din diasporă, precum și de modernizare a serviciilor consulare pentru a asigura accesibilitate și eficiență crescută. 

De asemenea, șeful executivului a menționat că, datorită Ucrainei, care ține piept războiului de agresiune dus de Rusia, în Republica Moldova este pace, iar autoritățile se pot concentra pe modernizarea țării, în baza celor patru direcții prioritare: dezvoltarea economică și creșterea bunăstării, pacea și securitatea, anticorupția și reforma justiției și integrarea europeană.

 „Ceea ce se întâmplă azi în Moldova, faptul că de câțiva ani Guvernul construiește condiții europene de viață – și vom continua să construim în toată țara – se datorează faptului că menținem pacea acasă, iar țările membre ale Uniunii Europene și alți prieteni ne ajută. Guvernul are un plan foarte clar pentru a crește bunăstarea, iar aderarea la UE este un pas firesc care să garanteze pacea și prosperitatea la noi acasă”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.

 Potrivit premierului, în 2023, economia Republicii Moldova s-a recuperat după consecințele crizelor multiple, iar anul a fost încheiat cu economie în creștere și inflație diminuată. În același timp, Uniunea Europeană a rămas principalul partener comercial, exporturile de servicii au înregistrat o creștere, iar costul pentru roaming a devenit accesibil pentru fiecare cetățean. „În toate domeniile – dezvoltare locală, educație, protecție socială, sănătate, apărare, mediu, agricultură, cultură, energie – construim și ne mișcăm înainte”, a menționat premierul Dorin Recean.

 Șeful Cabinetului de miniștri a vorbit despre realizările în domeniul modernizării satelor și orașelor, cu accent pe Programul „Satul european”, în domeniul culturii și turismului, dar și în domeniul sănătății în care au fost făcute cele mai multe investiții de la independență încoace. De asemenea, premierul a menționat că, pentru prima dată în 30 de ani, țara noastră este independentă energetic, iar în anul 2023, Republica Moldova a înregistrat progrese semnificative în domeniul energiei din surse regenerabile, reflectând o creștere remarcabilă a capacităților de generare a energiei electrice.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.