VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Șefii subdiviziunilor MAI au prezentat raportul privind acțiunile realizare pe parcursul a 9 luni de activitate

Șefii subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au prezentat vineri, 7 octombrie, raportul privind acțiunile realizate și rezultatele obținute pe parcursul a 9 luni de activitate a anului 2022. 


Inspectoratul General al Poliției:
În perioada de referință, polițiștii din cadrul IGP au intervenit la 17.416 sesizări și au reacționat la 13.617 apeluri la numărul unic de urgență 112. 

În comparație cu perioada analogică, se observă o descreștere în domeniul criminalității, astfel fiind înregistrate mai puține infracțiuni, iar rata descoperirii în cazurile de omor, tâlhărie, vătămări corporale grave fiind de 100 %.


Și în domeniul siguranței rutiere se atestă o descreștere, fiind înregistrate mai puține accidente rutiere cu implicarea pietonilor, mai puține accidente soldate cu persoane traumatizate sau chiar deces. 


În contextul implementării SIA Registrul de stat al armelor lansat în luna mai a.c. au fost înregistrată o descreștere în ceea e ține de infracțiunile cu aplicarea sau folosirea armelor. 


Pentru că siguranța minorilor reprezintă o prioritate pentru Poliție, în colaborare cu compania Meta, a fost lansat Sistemul de alertă AMBER, care poate fi utilizat în cazurile de dispariție a copiilor. 


Totodată, au fost desfășurate numeroase operațiuni, misiuni și campanii, destinate informării, sensibilizării cetățenilor, dar și în scopul prevenirii comportamentelor infracționale. 

Inspectoratul General al Carabinierilor:
Pe parcursul a 9 luni ale anului 2022, efectivul IGC au înregistrat creșteri în numărul de acțiuni realizate, în comparație cu perioada analogică a anului precedent. Acest lucru este reprezentat de mai multe infracțiuni descoperite, mai mulți minori identificați și reîntorși în familie, mai multe descoperiri cu suportul organelor de poliție. 


În domeniul asigurării și menținerii ordinii publice, în perioada celor 9 luni, aproximativ 50 de carabinieri au fost implicați zilnic la diferite evenimente care au avut loc, ceea ce ar rezulta circa 13 mii de carabinieri cumulativ. Începând cu 24 februarie, tot efectivul de carabinieri au fost implicați în activități de asigurarea regimului stării de urgență, legat de fluxul de cetățeni străini, contribuind astfel la creșterea nivelului de siguranță în societate, acordarea de sprijin și răspuns rapid la necesitățile cetățenilor. 


De asemenea, a fost intensificat nivelul de interoperabilitate cu poliția și celelalte structuri cu competențe de aplicare a legii. 

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră:
Referindu-ne la situația de la frontiera Republicii Moldova, principalele provocări pentru IGPF au fost legate de rândurile imense pe sensul de intrare în Moldova, generate de războiul din Ucraina, precum și insuficiența de personal pentru a asigura fluxul eficient la frontieră. Totodată, o provocare majoră a fost lipsa, în primă etapă, a echipamentelor și infrastructurii  necesare în gestionarea crizei de refugiați.


Poliția de Frontieră, alături de alte structuri ale statului, a depus tot efortul necesar pentru soluționarea rapidă a situației, începând cu măsuri elementare de asigurare a categoriilor vulnerabile cu alimentație caldă și obiecte de uz individual, până la echipamente complexe și mijloace speciale pentru controlul actelor de călătorie și optimizarea timpului de procesare în punctele de trecere.


La inițiativa MAI și cu suportul Guvernului Republicii Moldova, a fost demarat procesul de construcție a unui nou punct de trecere la frontiera moldo-română destinat traficului internațional „Leova –Bumbăta”. Totodată, au fost inițiate negocierile asupra unui nou Acord dintre Guvernul R. Moldova și Guvernul României privind controlul comun la traversarea frontierei „Leușeni-Albița”, care vizează facilitarea traversării frontierei și reducerea timpilor de așteptare, în baza principiului „oprire unică”. 


Cu suportul procurorilor și Poliției Naționale, au fost documentate și destructurate mai multe scheme și grupări criminale, specializate pe traficul de droguri și țigări, fiind efectuate peste 20 de percheziții și reținute peste 20 de persoane. 


În perioada de raport, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, a consolidat relațiile de cooperare cu partenerii externi (Frontex, Europol, Interpol, Eubam) fiind posibile mai multe operațiuni și misiuni desfășurate cu succes la frontierele Republicii Moldova. De asemenea, numeroase investiții au fost făcute în scopul operaționalizării și digitalizării serviciilor oferite de IGPF, în scopul fluidizării fluxului de persoane care traversează frontiera, dar și scurtarea timpului de așteptare.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență:
Principala provocare cu care s-au confruntat salvatorii și pompierii în anul curent, simultan cu gestionarea crizei refugiaților, a fost creșterea semnificativă a numărului de intervenții. Astfel, în perioada de referință, au fost realizate 24.472 misiuni, sau în medie 89,6 intervenții pe zi, ceea ce este cu 72% mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. La fel, în perioada menționată, în urma situațiilor de urgență și excepționale, au fost salvate 602 persoane, dintre care 172 copii.


În pofida numărului crescând al intervențiilor, în anul curent, subdiviziunile IGSU au reușit să reducă timpul mediu de răspuns la situațiile de urgență și excepționale cu aproximativ 2,2 minute, care a constituit 17,1 min.


La capitolul activitate de prevenire, menționăm că în anul curent a fost atins cel mai redus indice a persoanelor înecate din ultimii douăzeci de ani. Astfel, în 9 luni au fost înregistrate 55 de cazuri de înec, adică o scădere cu 82% comparativ cu cifra maximă înregistrată în anul 2005.

Biroul Migrație și Azil:
Pe parcursul a 9 luni ale anului 2022, Biroul Migrație și Azil a preluat 9.386 de cereri de azil, dintre care 8.342 depuse de cetățeni ai Ucrainei. Cererile de azil recepționate în această perioadă, depășesc cu peste 90% numărul cererilor din perioada analogică a anului precedent. Din martie 2022 a fost lansată aplicația mobilă Earlyone, care permite înregistrarea online pentru depunerea actelor la GUDS, reducerea rândurilor de așteptare și organizarea eficientă a timpului. 


De la începutul războiului din Ucraina și până în prezent, BMA împreună cu IGSU, IGC, IGPF și IGP au reușit să asigure activitatea neîntreruptă a 3 centre provizorii de gestionare a afluxurilor de străini, poziționate în proximitatea frontierei de stat. Astfel, prin efort comun, în cadrul acestor centre, s-a reușit acordarea asistenței pentru mai mult de 11.245 de persoane. 


Totodată, a fost acordată asistență informațională non stop, răspunzând la mai mult de 47 de mii de apeluri la linia verde a BMA, furnizând soluții viabile solicitanților.


Pe aspecte de mobilitate, în ultimele 9 luni, BMA a fost dotat cu 18 autovehicule destinate transportului de solicitanți și pentru intervenție. 

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.