Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, Kaja Kallas, va întreprinde o vizită oficială la Chișinău, în perioada 7-8 mai.
Șefa diplomației europene are programate întrevederi cu ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, și cu ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi. Părțile vor discuta despre securitate și apărare.
De asemenea, oficialul european se va întâlni cu președinta Maia Sandu, prim-ministrul Alexandru Munteanu și alți oficiali. Agenda include și discuții cu reprezentanți ai societății civile, dar și participarea la EuroQuiz, alături de tineri din toată Republica Moldova.







