VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Șef de secție din cadrul SRL „Chișinău-Gaz”, trimis în judecată pentru mită de 5.000 de euro

Un șef de secție din cadrul SRL „Chișinău-Gaz” a fost trmis în judecată pentru luare de mită.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, urmărirea penală a fost pornită în luna mai 2023, de către Centrul Național Anticorupție în baza unui denunț.

Potrivit denunțătorului și rezultatelor efectuării urmăririi penale, s-a stabilit că, învinuitul, în luna mai curent, a pretins și primit, de la un locuitor al mun. Chișinău, mijloace bănești în sumă de 5.000 euro, pentru a nu îndeplini acțiuni în exercițiul funcției sale, de constatare și documentare a consumului de gaze naturale prin conectarea neautorizată la rețeaua de gaze naturale. Acest fapt fiind denunțat la linia verde a CNA de către consumator”, anunță PA.

Sursa citată mai subliniază că învinuitul și-a recunoscut vina în integral, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 3 ani de pușcărie.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.