VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Securitatea regională și procesul de reforme, discutate de șefa statului la Washington

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit la Washington cu Secretarul General al Consiliului Europei (CoE), Marija Pejčinović Burić și cu Consilierul pentru securitate națională de la Casa Albă, Jake Sullivan.

Discuția cu Marija Pejčinović Burić s-a axat pe cooperarea cu CoE, care de aproape trei decenii este un partener solid în procesul de reformare și democratizare a țării noastre.

Șefa statului a subliniat că, în pofida provocărilor aduse de război, autoritățile continuă acțiunile de dezrădăcinare a corupției și de reformare a justiției. Potrivit Președintei Maia Sandu, aceste reforme sunt parte a agendei europene a țării, dar și un angajament luat față de cetățeni, de a construi o societate justă și o economie rezilientă, care să ofere oamenilor siguranță.

Președinta Maia Sandu a apreciat sprijinul Consiliului Europei pentru promovarea drepturilor omului și a valorilor democratice, a statului de drept și a libertății mass-media.

De asemenea, în cadrul vizitei la Washington, șefa statului a discutat cu Consilierul pentru securitate națională de la Casa Albă. Oficialii au vorbit despre parteneriatul moldo-american, aspectele de securitate din regiunea noastră și provocările complexe, provocate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei.

Un alt subiect abordat a fost lupta țării noastre cu corupția. Președinta Maia Sandu a menționat, în contextul dat, importanța cooperării cu SUA în acest domeniu.

Maia Sandu efectuează o vizită în SUA în cadrul căreia a avut o serie de întrevederi cu oficiali americani de rang înalt.

De asemenea, șefa statului a ținut un discurs în cadrul Conferinței Internaționale Anticorupție 2022. Șefa statului a relatat despre trei aspecte ce țin de problema corupției în R. Moldova și a precizat că, combaterea corupției este esențială pentru păstrarea democrație.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.