VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Secția consulară a Ambasadei R. Moldova în Ucraina sistează temporar primirea cererilor de cetățenie

Începând cu 23 decembrie 2025, Secția consulară a Ambasadei Republicii Moldova în Ucraina va sista pentru o perioadă nedeterminată recepționarea cererilor pentru cetățenie.

Potrivit Ambasadei Republicii Moldova în Ucraina, măsura a fost luată în contextul „modificărilor aduse legislației naționale a Republicii Moldova și, implicit, al adoptării Legii nr. 253 din 10 iulie 2025 privind cetățenia Republicii Moldova, precum și al abrogării Legii nr. 1024 din 2 iunie 2000 referitoare la același domeniu”.

- Advertisement -

Misiunea diplomatică anunță că va comunica ulterior despre reluarea prestării acestor servicii consulare.

Menționăm că noua Lege a cetățeniei Republicii Moldova urmează să intre în vigoare pe 24 decembrie. Actul normativ este considerat „unul fundamental pentru securitatea națională și pentru prevenirea tentativelor de obținere frauduloasă a cetățeniei”. Printre principalele modificări se numără eliminarea posibilității de a depune cereri prin intermediari, acestea fiind acceptate doar dacă sunt depuse personal de către solicitant, fie la subdiviziunile ASP, fie la misiunile diplomatice sau oficiile consulare. De asemenea, legea introduce obligativitatea ca orice solicitant, indiferent de temeiul cererii, să demonstreze cunoașterea limbii române și a Constituției Republicii Moldova.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.