VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Secretarul general al NATO: „Analizăm cum putem conlucra mai intens cu R. Moldova în diferite domenii. A suferit enorm”

R. Moldova este un partener al NATO şi a avut de suferit enorm de pe urma războiului din Ucraina, iar NATO analizează în prezent cum poate aprofunda cooperarea cu această țară, în diverse domenii, ținând cont că Moldova nu doreşte să adere la NATO, ci este o țară neutră, a declarat marți, la Bucureşti, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, conform G4media.

Întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Bucureşti, cum ar putea o ţară ca Moldova să fie ajutată să se apere de efectele războiului din Ucraina, secretarul general al NATO a recunoscut că sprijinul economic este cea mai bună modalitate de a-i veni în ajutor.

„Moldova este un partener al NATO şi Moldova are o relaţie foarte apropiată cu Uniunea Europeană, dar mulţi aliaţi îi furnizează sprijin bilateral. Recent m-am întâlnit cu preşedinta Maia Sandu şi am avut discuţie foarte extinsă despre modalităţile în care ne-am putea aprofunda parteneriatul, respectând faptul că Moldova nu doreşte să adere la NATO, ci este o ţară neutră. Analizăm cum putem conlucra mai intens cu Moldova în diferite domenii, dar salutăm totodată faptul că aliaţi din NATO şi Uniunea Europeană furnizează ajutor economic Moldovei pentru a-i ajuta să gestionăm consecinţele,pe care ei le suferă din cauza războiului din Ucraina”, a arătat Jens Stoltenberg, citat de news.ro

„Moldova, fiind atât de apropiată de zona de război, a suferit enorm”, a menţionat secretarul general al NATO.

„Desigur, singura şi cea mai bună cale de a încheia această situaţie este ca Putin să pună capăt războiului brutal de agresiune, care e rău pentru ucraineni, dar are ramificaţii la nivel global, inclusiv asupra preţurilor la energie şi alimente şi asupra unor ţări sărace precum Moldova”, a adăugat Stoltenberg.

La sfârşitul lunii octombrie, o rachetă rusească doborâtă de Ucraina a căzut pe teritoriul Moldovei. A făcut pagube, dar din fericire incidentul nu s-a soldat cu victime. Apoi, Moldova a avut în două rânduri pene generalizate de curent din cauza bombardamentelor ruseşti asupra infrastructurii energetice a Ucrainei. Pentru că importurile energetice din Ucraina nu au mai fost posibile, Moldova se confruntă la rândul ei cu o criză. Dependentă de gazul rusesc, Moldova este ameninţată periodic de Gazprom că va avea livrările întrerupte. În prezent, compania rusească îi furnizează doar jumătate din ceea ce prevede contractul.

În premieră, Republica Moldova a fost invitată să participe, miercuri, la reuniunea cu miniştrii de externe din NATO care este fgăzduită de Bucureşti.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.