VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Se dă startul înscrierilor la cursurile gratuite de studiere a limbii române

A fost dat startul înscrierii la programul național privind învățarea limbii române pentru minoritățile etnice, inclusiv populația adultă. Acesta este destinat persoanelor care vor să își perfecționeze cunoștințele sau să studieze limba română de la zero. Cursurile sunt gratuite, cheltuielile fiind acoperite din bugetul de stat. Lansarea programului a fost anunțată în cadrul unei conferințe de presă de către ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală.

Cursurile vor fi organizate atât cu prezență fizică, cât și online, în mai multe regiuni din Republica Moldova, care vor fi  stabilite conform cererilor depuse de solicitanți.

Ministerul Educației și Cercetării preconizează că, prin acest program vor fi instruite în anul curent circa 2,5 mii de cadre didactice și de conducere din instituțiile de învățământ general și circa 4 mii de persoane adulte din diverse categorii profesionale (justiție, medicină, arte, administrație publică centrală și locală etc), inclusiv refugiați din Ucraina.

Înscrierea la cursuri se va face în perioada 5-26 mai 2023 prin completarea unui formular online, accesând următorul link: https://ctice.md/cursuri_limba_romana/formular/

În cazul în care nu este posibilă înregistrarea online, persoanele interesate se pot adresa la instituția de învățământ din localitate, în perioada 10 – 26 mai 2023, în zilele de lucru, pentru a fi ajutate să completeze cererea.

La finele cursului de învățare a limbii române, participanții vor obține un certificat cu indicarea nivelului de competență lingvistică de cunoaștere a limbii române, în conformitate cu prevederile Cadrului European Comun de Referință pentru Limbi.

Programul național privind învățarea limbii române a fost aprobat de Guvern și se va desfășura pe parcursul anilor 2023-2025. 

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.