VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Scriitorii trăiesc niște vieți în plus în cărțile pe care le scriu. Privilegiu sau osândă?

Ce crede poeta Maria Pilchin și scriitorul Iulian Fruntașu. Urmăriți emisiunea lui Vasile Botnaru de la Vocea Basarabiei

Am intrat în toamnă cu un festival de carte, se numește Bookfest. E o denumire cam bizară, dar, de fapt, înseamnă un târg de carte. Și mi-ar fi plăcut să fi înregistrat emisiunea aceasta chiar acolo, în mijlocul cărților, dar imaginați-vă pe fundal că avem rafturi, rafturi, rafturi... Și aici, la Vocea Basarabiei, am invitat doi autori, doi foarte buni, pricepuți, cititori de carte și scriitori – scriitoarea Maria Pilchin, care este și critic de literatură, adică poate să spună și despre alții, nu doar despre cărțile Domniei Sale, și Iulian Fruntașu, pe care multă lume îl cunoaște ca poet, dar, uite, mai nou s-a produs ca scriitor. Și promisesem, chiar într-o emisiune anterioară v-am arătat cartea dânsului, coperta, ceva industrializat, așa, nu știu de ce a ales editura, dar poate o să ne dezvăluie.

Iulian Fruntașu: Eu am ales.

Vocea Basarabiei: Dumneata ai ales? O să dezlegi enigma acestei coperte. Iulian Fruntașu este și diplomat, pentru că foști diplomați nu există, în maniera de a scrie oricum probabil vedem trena asta diplomatică, cel puțin vedem experiența dânsului, pentru că a fost nu oriunde, a fost și în Balcani, locul unde tăciunii nu se sting niciodată, din păcate. Și vreau să vă întreb, mai întâi, despre misiunea scriitorilor. În condițiile în care trăim la viteză maximă, deci suntem cu toții într-un TGV, tren de mare viteză, la ce bun această îndeletnicire – a scrie și a citi?

Iulian Fruntașu: Bine, dacă tot priviți în direcția mea, încep eu. E foarte ușor să luneci în ridicol când vorbești despre misiunea scriitorului sau în penibil chiar, dar, după mine, este chiar important, pentru că fără literatură, cred eu, nu putem fi oameni până la urmă, pentru că literatura ne forțează să gândim și să ne imaginăm anumite realități și, de fapt, devine identitatea noastră ceea ce citim. E adevărat că există o anumită infantilizare a percepției literare artistice, aș zice eu, în ultima perioadă, dar literatura reprezintă totuși mai mult decât apăsatul pe glandele lăcrimare, aș zice eu așa, de extragere...

Vocea Basarabiei: Întrebarea mea e și mai aplicată. Din perspectiva unui scriitor, mai ales, acum discuția este că un artist, de exemplu, un muzician sau un pictor se auto-exprimă, el n-are nevoie să cultive, să educe pe cineva, dar un scriitor are totuși componenta aceasta foarte importantă, după el se uită și, mai ales, în vreme de restriște, în vreme de război, în vreme de confruntări, vocea scriitorului contează, probabil, și atunci nu poți să fii doar în turnul de fildeș.

Iulian Fruntașu: Adevărat...

Vocea Basarabiei: În sensul acesta vă întreb – sunteți conștient de cuvântul pe care îl puneți în scriitură?

Iulian Fruntașu: Absolut! Pentru că, da, bine, există asemenea opinie că, vezi Doamne, cumva literatura e ceva diferit de realitatea imediată și acest turn de fildeș pe care l-ați menționat. Într-adevăr, persistă această imagine pe parcursul istoriei, dar dacă o fi fost așa, probabil că scriitorul ar trebui să coboare din acest turn de fildeș și să discute cu oamenii, să intre în popor, hai să zicem așa. Adică, eu cred că această dezbatere e de foarte mult timp, dar cert este că autenticitatea unui scriitor este determinată, în particular, de conexiunea pe care o are cu viața reală.

Vocea Basarabiei: O să revin la conexiunile pe care le aveți în culegerea de proză scurtă. Maria, mai nou am auzit un banc, adică vechi de când lumea, despre Lev Tolstoi, care a ieșit în câmp, că el era norodnic, și țăranii îi spun: «А почто барин капусту косит?», adică cu coasa tăia la varză, la care celălalt îi spune: «А кто их, баринов, знает?». Uneori, scriitorii dau senzația că, încercând să plece în popor, de fapt, taie la varză cu coasa sau nu?

Maria Pilchin: Da, uneori. Eu cred că atunci când spunem „misiune”, într-adevăr, e un cuvânt care te obligă și chiar te sperie, dar mă gândesc că sunt scriitori care fug de lume prin literatură, un fel de scriptism, și sunt scriitori care fug spre lume, în lume, dar trebuie să precizez că nu există forme pure. Și într-un text un prozator, Iulian Fruntașu sau altcineva, poate să se retragă poate reflexiv cumva spre un sine creator și în alt text tocmai să vină spre lume să o recreeze, să producă acel impact de care este nevoie. Desigur că uneori s-ar putea să tăiem și varza cu coasa, este despre acele, nici n-aș vrea să folosesc cuvântul „erori”, ci poate Tolstoi dorea să transmită un mesaj, că era destul de parabolic pe alocuri, poate varza nu era plantată unde trebuia și când trebuia, și poate nici rod nu era să fie în acel an.

Vocea Basarabiei: OK! Dar Maria Pilchin când scrie, ea se gândește să se auto-exprime sau se gândește la un consumator care trebuie să înțeleagă mesajul, se gândește la două-trei generații peste care vor trăi într-o altă realitate, dar vor trebui s-o vadă pe Maria Pilchin și mesajul ei? Asta eu înțeleg că e un act foarte complicat sau dumneata te detașezi de aceste sarcini?

Maria Pilchin: Nu, nu mă detașez, sunt conștientă că ele se produc, doar că nu întotdeauna mi se întâmplă rațional, conștient acest proces, sunt zile în care chiar vreau să transmit un mesaj, mai ales asta mi s-a întâmplat odată cu începutul războiului în Ucraina, și sunt zile în care am niște stări care pur și simplu se transformă în texte. Și fiindcă avem acest volum de proză scurtă al lui Iulian Fruntașu, chiar să pornesc să zic de la un model fizic, un produs intelectual și artistic, sunt proze în care e atâta tandrețe și atâta stare emotivă, încât citești un Iulian Fruntașu și sunt prozele unui eu observator, care vine din Balcani, care vine din Caucaz, care vine și din Ucraina, din niște zone de conflict. Și atunci, eu devin ca cititoare foarte atentă, pentru că înțeleg că nu e pur și simplu un story, o ficțiune care să-mi umple o seară, ci este un text, este un produs al unui creator care vrea să-mi transmită ceva. Și atunci și cititorul este foarte diferit, într-o zi el vrea să „consume” un poet, un prozator, un dramaturg care, nu știu, aduce un text de divertisment, pentru că avem și astfel de texte, și în altă zi vrei să citești o carte despre noi ca lume, despre noi ca civilizație, despre noi ca secol, pentru că, de exemplu, această carte care a apărut, apropo, înainte de începutul războiului și chiar i-am spus dlui Fruntașu că undeva a fost vizionar cu pregătirea și intrarea în editarea cărții, pentru că deja când citeam era de foarte acută actualitate volumul.

Vocea Basarabiei: Fiindcă ai făcut trimitere exact la proza lui Iulian, o să mă agăț de o metaforă care, de fapt, e mai mult decât o metaforă. Episodul în care naratorul se duce în câmpul minat și cu riscul de a călca pe o mină, e adevărat, era într-un necaz care depășea poate faptul acesta, scriitorul merge mereu pe un câmp minat, dumneata niciodată nu știi care o fi reacția Mariei, care o fi reacția mea, mai ales atunci când recurgi la un limbaj, unii ar zice la limită, mai ales când descrii o scenă. (Secret.) Maria mi-a recomandat cartea și a zis: „Toate am acceptat, mai puțin o proză în care m-am simțit eu violată”. Cu atâta savoare ai descris acolo, intenționat, înțeleg că acolo cititorul trebuie să fie captivat de această scenă, să nu înțeleagă, de fapt, acolo-i viol sau e de bunăvoie, sau e un act de dragoste, dar ai un câmp minat în față – consumatorul. Și cum te ghidezi, cum riști să calci, fără indicatoare?

Iulian Fruntașu: Păi probabil că te bazezi pe un anumit sentiment, pe o anumită viziune, poate că, sunt absolut de acord cu ceea ce spuneți, e un câmp minat, dar altfel, după mine, nu poți să scrii, decât în acest mod. Și vorbeam anterior despre autenticitate și autenticitatea trăirilor și, după mine, asta este condiția sine-qua-non, pentru că până la urmă simți când un scriitor este artificial, când pretinde niște lucruri pe care nu le-a trăit, pe care nu le-a cunoscut. Bineînțeles că nu este o legătură, să zicem, automată, cumva directă între viața personală a scriitorului și ceea ce scriem mai târziu, dar oricum viața trebuie să și-o trăiască autentic și să meargă pe acel câmp minat.

Vocea Basarabiei: Dar noi când citim, căutăm involuntar cât la sută din biografia autorului e acolo: s-a certat, într-adevăr, cu nevasta și din cauza asta a trântit ușa și s-a dus în câmpul minat sau câte neveste a avut...

Iulian Fruntașu: Bine, e un exercițiu facil, aș zice eu, este irelevant, de fapt, acest lucru. Pe mine mai degrabă cumva, nu vreau să zic că mă supără, dar cumva mă pune în gardă situația când, de exemplu, se produce acea preluare, însușire nu tocmai corectă a unei experiențe, cultural appropriation, spun englezii, nu știu cum ar fi în traducere, dar, de exemplu, a fost un scandal literar vreo doi-trei ani în urmă în America, când o autoare, îmi scapă numele, Jeanine Cummins îmi pare că îi spunea. Dânsa a scris despre mexicani, ea fiind o persoană de culoare albă, deci n-avea nimic în comun cu mexicanii. „American Dirt” se numește cartea aia, și lumea a fost foarte supărată, și în acest război cultural în lumea anglo-saxonă...

Vocea Basarabiei: Da, acolo e vorba de emigranții care ilegal trec și se descrie plecarea asta...

Iulian Fruntașu: Exact! Și ea, e adevărat că poți să faci o cercetare, e adevărat că poți pleca, trăi cu mexicanii, dar când stai acasă în fotoliu sau nu știu unde, stai acolo la masa de scris și îți imaginezi...

Vocea Basarabiei: Da, dar a fost atât de convingătoare, ca și Cheianu care a descris, el nu a intrat doar în poloboacele cu migranții care au mers în refrigeratoare...

Iulian Fruntașu: N-a intrat? Ar fi trebuit să intre, acum ar fi mai credibil.

Vocea Basarabiei: Dar a fost piesa lui foarte convingătoare, a fost, nu? A avut priză.

Iulian Fruntașu: Poate. Eu pot aduce alt exemplu, nu știu dacă ați citit Augustus de John Williams, el e cunoscut mai mult pentru cartea Stoner, dar vorbesc despre Augustus, imperatorul Augustus, și el a luat o bursă, a mers în Italia, el doi ani a cercetat subiectul imperatorului Augustus și a scris o carte foarte bună. Trebuie să depui un efort oarecare, asta vreau să spun, să trăiești, după care să scrii, că altfel...

Vocea Basarabiei: Și nu scrii despre ceea ce nu știi cu adevărat, da?

Iulian Fruntașu: Exact!

Vocea Basarabiei: Și atunci tot ce ai scris dumneata aici este trecut prin nervi, prin celulele dumitale?

Iulian Fruntașu: Da, în mare parte, da.

Vocea Basarabiei: De ce proza scurtă, pentru că Maria când mi-a recomandat cartea a zis: „Fruntașu a trecut examenul prozei scurte”, pentru că proza scurtă, eu sunt de acord ca un analfabet în ale scrisului că în roman ca și la o cursă lungă aviatică ai timp, poate ai noroc de vânt și ajungi la timp, într-un roman ai unde să rectifici, într-o proză scurtă – nu prea. De ce ai ales cea mai dificilă modalitate de exprimare?

Iulian Fruntașu: Nu știu de ce am ales-o, poate pentru că au fost prea multe subiecte și am vrut să vorbesc despre toate în același timp și mă gândeam că, uite...

Vocea Basarabiei: Dar e și un roman pe undeva, acolo?

Iulian Fruntașu: Da, bineînțeles!

Vocea Basarabiei: Maria, dacă ar fi să alegem una dintre bucățile din această culegere, care ar fi cea mai reprezentativă pentru Iulian Fruntașu, pentru că emisiunea o să meargă mai târziu, dar eu anticipez, eu am fost invitat, mă onorează Iulian să merg la Bookfest să vorbesc despre această carte. Eu am propria viziune, am propria selecție, dar noi am coincis se pare că într-o bucată, dumneata despre care ai zice că, uite, acesta-i Iulian Fruntașu sută la sută?

Maria Pilchin: Mie mi-a plăcut foarte mult prima proză scurtă cu acel...

Vocea Basarabiei: ...cu lunetistul?

Maria Pilchin: Da, cu acel lunetist și acel cocoș, care funcționează foarte minimalist în text, e aproape ca o grenadă sau o mină...

Vocea Basarabiei: Hai să spunem fabula în două cuvinte.

Maria Pilchin: O spuneți dvs., că știu că erați fascinat.

Vocea Basarabiei: Eram fascinat, pentru că, de fapt, în Balcani, unde e război, unde inamicii între ei sunt la limită și acolo un lunetist din altă tabără are fosta iubită, soție, într-o altă ambianță, și el de la distanță se uită prin ocheană, prin lunetă, vede că cea care l-a părăsit sau a părăsit-o are un necaz – cocoșul a fugit în copac și ea trebuie să facă rost de acest cocoș ca să facă zeama, și lunetistul la un moment dat trage în cocoș, ajutând-o să doboare cocoșul. Deci, o dezlegare poate chiar anecdotică la prima vedere, dar e atâta dramă... Și procedeul ca atare despre care o să vorbesc, la nesfârșit pot să vorbesc, procedeul ca atare de a dezlega e ca o mampasea, și asta o s-o spun la lansare. Sunt niște bomboane, așa, cu secret în interior, după ce ai savurat carameaua și la sfârșit există o mică bombă care se sparge, e cu gust de orange, de exemplu, de portocală și se produce explozia asta în gură, cu totul alt gust, după ce-ți părea că ai savurat bomboana și ai consumat-o în plăcere. Deci, procedeul acesta, iertați-mă pentru această comparație vulgară, dar așa îmi sună mie de multe ori. Și atunci să te întreb pe dumneata, dacă ești de acord cu noi că acesta-i Iulian Fruntașu ca procedeu, ca trăire, ca emoție și dacă ai compasiune, empatie acolo sau tratezi de la distanță personajele?

Iulian Fruntașu: Bine, voi începe cu ultima parte. Evident că tratez cu empatie personajele, chiar și pe alea care sunt, zic eu, nu foarte pozitive...

Vocea Basarabiei: Chiar și violatorul, pardon?

Iulian Fruntașu: Bine, da, pe toată lumea, de fapt, pentru că până la urmă nu cunoaștem nici noi în ce ipostază sau în ce postură ne vom trezi la un moment dat. Specia umană este...

Vocea Basarabiei: Ca și Tarantino, de altfel, pentru că cei pe care nu-i iubește îl ajută să facă filmul, nu? Nu sunt pozitivi și negativi foarte clar acolo.

Iulian Fruntașu: Da, dar altfel îmi vine greu să spun care dintre aceste povestiri reprezintă în particular culegerea, pentru că sunt diferite, toate sunt diferite. Și tentativa, de fapt, a fost să surprind cumva dilema unei persoane și să nu judec, și să las cumva un spațiu la sfârșitul povestirii, un spațiu de interpretare astfel încât și cititorul să participe, prin imaginația sa să participe la final cumva. Mi-ar fi plăcut cititorul să fie parte a întregului proces, acesta tot e un semn de respect al meu față de cititor.

Vocea Basarabiei: De exemplu, lunetistul care trage în cocoș și o ajută pe iubita lui, fosta iubită să își rezolve problema cu zeama, în aparență e un fel de happy-end, dar e numai în aparență, procedeul acesta niciodată nu e neapărat happy-end.

Maria Pilchin: Pentru că acest gest al lunetistului este și un exercițiu de forță, el intervine în lumea acelei femei chiar de la distanță și noi nu știm ce va urma după asta și poate...

Vocea Basarabiei: Și mai ales pentru că însi modul în care el doboară cocoșul, te gândești că el cu aceeași ușurință a tras în țeasta unui om.

Maria Pilchin: Dar mă întrebați despre două proze...

Vocea Basarabiei: Da.

Maria Pilchin: Și cea de-a doua este „Caracatița din Sinaia”, care vine cumva pe un alt palier, mi se pare, e un text plin de tandrețe. Și atunci când vă spuneam că m-am simțit violată, mă refeream mai degrabă la limbaj, pentru că Iulian Fruntașu manifest utilizează uneori un limbaj pe care cred că cei care și-ar propune să facă un doctorat în scatalogisme în literatură ar trebui neapărat să-i caute cărțile. Păi, dacă mă întorc la această caracatiță din Sinaia, este despre paternitate, este despre un individ foarte rafinat, despre o finețe a spiritului și a raportării la cei din jur, la cei dragi, care cumva parcă te evacuează din acea lume beligerantă, din acea nebunie a războiului. (...)

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.