VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Șase angajați ai Serviciului Vamal și un angajat al IGPF, au ajuns pe banca acuzaților

Procuratura Anticorupție anunță că a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată cauza penală de învinuire a șapte angajați ai Serviciului Vamal (SV) și un angajat al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF), fiindu-le incriminată săvârșirea mai multor episoade de corupere pasivă.

Cauza penală a fost pornită în ianuarie 2021, de către Procuratura Anticorupție, investigarea căreia a fost efectuată de un grup comun de investigaţie constituit din autoritățile competente ale Republicii Moldova și ale României. Anterior, din cauza penale menționată, au fost pornite alte 3 cauze penale, în privința a 5 angajați ai IGPF, precum și a 3 persoane fizice, cauze care au fost expediate în instanța de judecată pe parcursul anului trecut.

Potrivit probelor administrate, în perioada 2020-2022, cei șase angajați ai SV și angajatul IGPF, ce își desfășurau activitatea în punctele de trecere a frontierei P.T.F. Sculeni – Sculeni, Leușeni – Albița, au pretins și primit mijloacelor financiare ce variau între 50-500 euro, pentru a favoriza trecerea autovehiculelor ce transportă pasageri şi/sau colete, fără a dispune măsurile legale ce se impuneau, efectuând un control superficial, fără a obliga conducătorii mijloacelor de transport de a achita drepturile de import pentru mărfurile care le transportau, precum și pentru urgentarea procedurii de verificare.

Învinuiții nu și-au recunoscut vinovăția, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Dacă vor fi găsiți culpabili de comiterea acestor infracțiuni, aceștia riscă o pedeapsă sub formă de închisoare de la 3 la 7 ani cu amendă în mărime de la 200 000 la 300 000 lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani, închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 300 000 la 400 000 lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani și amendă în mărime de la 50 000 la 100 000 lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.