VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Șantaj cu poze intime: Un tânăr de 20 de ani, reținut de oamenii legii

Un tânăr a fost reținut de oamenii legii pentru șantaj. Acesta a amenințat o tânără de 18 ani din Capitală cu răspândirea pe rețelele sociale a unui video în care aceasta apare în ipostaze intime.

Întâlnirea între cei doi a avut loc la data de 1 decembrie, când suspectul, fără consimțământul victimei, a efectuat înregistrări video și fotografii în care aceasta apare în ipostaze intime.

Ulterior, pe o rețea de socializare, victima a primit printr-un mesaj un video cu ea, iar pentru a nu apărea public i s-a cerut 3.000 de lei.

Polițiștii au reținut suspectul de 20 de ani, în momentul când fata i-a transmis banii.

Tânărul, originar din Fălești, a fost plasat în arest pentru 30 de zile. Conform legii penale riscă de la 5 la 7 ani de închisoare cu amendă de la 42.500 la 67.500 de lei.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.