VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

S-a stins din viață cunoscutul artist plastic Dmitri Peicev: Mesajul ministrului Culturii

Cunoscutul artist plastic de origine bulgară, Dmitri Peicev, laureat al mai multor premii naționale și internaționale în domeniul picturii, s-a stins din viață, la vârsta de 80 de ani. Despre aceasta a anunțat ministrul Culturii, Sergiu Prodan.

Timpul ne văduvește de marile talente, care ne părăsesc. Dimităr Peicev a luat cu el pensulele și paleta, dar s-a îngrijit să umple spațiul și inimile adevăraților prețuitori cu multă culoare. Condoleanțe familiei și celor dragi, celor care i-au admirat talentul! Drum lin către cer, maestre!”, a menționat Sergiu Prodan.

Dmitri Peicev s-a născut la 19 mai 1943 în satul Burgugi (astăzi Vronogradovka), comuna Arciz (sudul Basarabiei), actualmente regiunea Odesa, Ucraina. A absolvit școala ruso-ucraineană pentru copii bulgari în anul 1960, iar în 1961, la sugestia directorului școlii, Vasile Terzi, fost coleg al pictorului Mihai Grecu de la Școala normală din Cetatea Albă, vine la Chișinău, unde îl cunoaște pe reputatul artist plastic, care îl adăpostește în atelierul său.

În perioada 1964-1970, a urmat studiile la Școala Republicană de Arte Plastice „I. Repin”, iar între 1970 și 1975 își continuă studiile la Facultatea Design poligrafic de carte la Institutul de Poligrafie din Moscova.

În 1975 a devenit membru al UAP din Moldova, iar în perioada 1996–2000 și 2009-2012 este membru al Senatului UAP din Moldova.

Dmitri Peicev a participat la majoritatea expozițiilor colective reprezentative din țară, dar și din străinătate: România, Rusia, Bulgaria, Belgia, Olanda ș.a. Pentru activitatea sa de creație artistul a fost apreciat cu diverse premii și distincții: Medalia de aur în Japonia pentru portretul dirijorului Ștefan Andronic (1986), Premiul UAP Bacău la Saloanele Moldovei (1992), medalia „Meritul civic” (1996), Premiul anului pentru pictură al UAP din Moldova (2003), Premiul de excelență al UAP Moldova (2006), Premiul II la Saloanele de primăvară (2007), Premiul „Mihai Grecu”, acordat de Ministerul Culturii al Republicii Moldova (2015), Medalia-sigiliu „Țarul Simion cel Mare”, acordată de Ministerul Culturii din Bulgaria.

Ultima sa expoziție, jubiliară, a avut loc la Centrul Expozițional Constantin Brâncuși UAP, în luna mai a acestui an.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.