VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Rusia și Ucraina au început la Istanbul primele negocieri directe de după primăvara lui 2022

Negocieri directe între Rusia şi Ucraina au început vineri, la Istanbul, o premieră de la primele săptămâni de după lansarea invaziei ruse a Ucrainei în 2022, anunţă diplomaţia ucraineană, relatează AFP, preluată de digi24.ro.

„Cele două părţi sunt aici”, a anunţat un purtător de cuvânt al diplomaţiei ucrainene, Gheorghii Tîhî, care a publicat o imagine cu oficiali ruşi şi ucraineni aşezaţi la o masă, faţă în faţă.

- Advertisement -

Televiziunea rusă de stat a difuzat luarea de cuvânt a unui mediator turc în deschiderea reuniunii. Într-o reuniune, vineri mai devreme, tot la Istanbul, şeful diplomaţiei americane şi omologii săi ucrainean Andrii Sâbiga şi turc Hakan Fidan, cele trei părţi au „discutat importanţa căutării unei solţii paşnice a războiului dintre Rusia şi Ucraina”, a anunţat o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat, Tammy Bruce.

Marco Rubio a „reiterat poziţia americană potrivit căreia masacrul trebuie să înceteze”, a subliniat ea.

O întâlnire cu privire la războiul din Ucraina între preşedinţii rus Vladimir Putrin şi american Donald Trump este „cu siguranţă necesară”, a apreciat Kremlinul cu puţin înaintea acestor prime negocieri ruso-ucrainene din primăvara lui 2022, la Istanbul.

„O asemenea întâlnire este cu siguranţă necesară”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov. „Contactele între preşedinţii Putin şi Trump sunt extrem de importante în contextul rezolvării crizei ucrainene”, a subliniat el.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.