VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Rusia folosește bombardiere pe care le-a primit de la Ucraina în 1999: Ce arată o investigație RFE/RL

Rusia utilizează cel puțin șase bombardiere de tip Tu-160 pe care Ucraina i le-a dat în 1999 ca plată a unei datorii pentru gaz, potrivit unei investigații realizate de Radio Europa Liberă/Radio Libertatea (Radio Free Europe/Radio Liberty, RFE/RL), citată Kyiv Independent.

Jurnaliștii au identificat și piloții care foloseau avioanele și lansau rachete asupra teritoriului ucrainean.  Rusia utilizează în mod regulat aviația sa strategică pentru a ataca orașe și infrastructuri din Ucraina. 

Kievul a predat Moscovei bombardiere supersonice Tu-160 în 1999, ca parte a plății pentru o datorie mai mare pentru gazul rusesc. Jurnaliștii au identificat avioanele prin compararea numerelor lor de serie vechi în arhive și registre aviatice.

RFE/RL a reușit, de asemenea, să identifice unii piloți care foloseau aceste avioane împotriva Ucrainei, cum ar fi Oleg Skytskyi, un militar al Diviziei 22 Aviație, despre care serviciile de informații militare ucrainene (HUR) spun că este „responsabil de numeroase victime și distrugeri în Ucraina”, inclusiv lansarea unei rachete care a ucis un jurnalist RFE/RL la Kiev pe 28 aprilie 2022.

În cadrul transferului de arme din 1999, Kievul a transferat Moscovei opt bombardiere Tu-160 și trei Tu-95MS, precum și 575 de rachete de croazieră Kh-55, Rusia ștergând o datorie de 275 de milioane de dolari pentru gaz, adică 10% din valoarea reală a activelor. Rachetele Kh-55 transferate au fost, de asemenea, utilizate împotriva Ucrainei, a arătat o investigație anterioară a Radio Free.

Bombardierele strategice Tu-160 sunt printre cele mai mari avioane de război exploatate vreodată, dar sunt folosite doar rar din cauza problemelor de întreținere.

Acestea au fost cele mai recente bombardiere strategice concepute în Uniunea Sovietică, capabile să transporte armament convențional și nuclear. Ultima lor utilizare a fost pe 17 noiembrie, când Rusia a lansat unul dintre cele mai mari atacuri aeriene asupra Ucrainei, ucigând șapte civili și avariind rețeaua energetică a acesteia.

sursa

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.