VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

România s-a împrumutat din Statele Unite cu 920 de milioane de dolari pentru a cumpăra arme

România a semnat un acord de împrumut de 920 de milioane de dolari cu SUA pentru achiziții militare, a anunțat șeful Executivului de la București, Marcel Ciolacu, în cadrul unei ceremonii oficiale, găzduită la Palatul Victoria. Acordul, semnat în prezența ambasadorului SUA, Kathleen Kavalec, prevede un împrumut rambursabil în 12 ani, cu un an perioadă de grație și dobândă avantajoasă.

Premierul român a subliniat că acest împrumut va sprijini dezvoltarea capacităților de producție militară din România, creând locuri de muncă și consolidând relevanța României în domeniul echipamentelor de apărare. Ciolacu a precizat că acest acord reprezintă doar prima etapă dintr-o serie de proiecte strategice, vizând o finanțare totală de peste 2 miliarde de dolari.

„Vom dezvolta noi capacităţi de producţie în România, vom crea locuri de muncă pentru români şi vom redeveni relevanţi în ceea ce priveşte producţia de echipamente militare la nivel regional. În acelaşi timp, vom avea acces la tehnică militară de cel mai înalt nivel, care ne va ajuta să lucrăm împreună cu SUA şi aliaţii noştri din NATO pentru consolidarea apărării colective”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

La rândul său, Ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec, a precizat că acest împrumut reprezintă angajamentul comun de a asigura pace, stabilitate și securitate în regiune.

„Acest împrumut explorează teritorii noi pentru susținerea unei inițiative public-private comune SUA-România pentru producerea de muniție de artilerie. (…) Prin oferirea de fonduri, de granturi americane scopul nostru este să ne asigurăm că România rămâne în prim planul inovației și al dotării militare pentru mulți ani de acum înainte”, a declarat Kathleen Kavalec.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.