VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

România înființează Institutul pentru sprijinirea integrării R. Moldova în UE 

Senatul României a adoptat la 23 octombrie propunerea legislativă prin care se înființează Institutul pentru Sprijinirea Integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană, pe perioada negocierilor de aderare, transmite G4Media.ro.

Potrivit proiectului inițiat de un grup de parlamentari PNL, este vorba de o instituție administrativă autonomă cu personalitate juridică, rolul ei fiind de a acorda asistență tehnică instituțiilor şi autorităților publice din Republica Moldova, exclusiv cu privire la procesul de aderare la Uniunea Europeană.

„Rapoartele anuale ale institutului vor fi trimise spre informare celor două camere ale Parlamentului. Conducerea este asigurată de un consiliu format din președintele institutului, cu rang de secretar de stat şi vicepreşedintele, cu rang de subsecretar de stat. Mandatele celor doi sunt de patru ani şi pot fi reînnoite o singură dată. Preşedintele şi vicepreşedintele sunt numiţi şi revocaţi prin votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, reuniţi în şedinţă comună a celor două camere ale Parlamentului, la propunerea grupurilor parlamentare”, se arată în proiectul de act normativ

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Cererea de aderare a țării noastre la Uniunea Europeană a fost semnată de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu în martie 2022. În iunie 2022, Uniunea Europeană a acordat Republicii Moldova și Ucrainei statutul de candidat la aderare. 

Comisia Europeană a prezentat nouă recomandări pe diverse domenii pe care țara noastră trebuie să le realizeze pentru a trece la următoarea etapă – cea a negocierilor, în procesul de integrare europeană. Până în prezent, țara noastră a reușit să implementeze pe deplin 3 din cele 9 condiționalități ale Comisiei Europene. Executivul UE urmează să prezinte un raport final la sfârșitul lunii octombrie cu privire la progresele înregistrate de Republica Moldova și Ucraina şi să decidă dacă vor deschide negocierile de aderare la UE.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.