VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Rețineri într-un dosar de trafic de influență la eliberarea permiselor de conducere

Două persoane din nordul țării, printre care și un funcționar public, au fost reținute într-un dosar de trafic de influență la eliberarea permiselor de conducere. Bănuiții ar fi pretins și primit bani pentru a influența funcționari din cadrul Secției înmatriculare vehicule și documentare a conducătorilor auto Bălți pentru eliberarea unui permis de conducere, transmite IPN.

Potrivit Centrului Național Anticorupție, funcționarul public și intermediarul ar fi pretins și primit 1500 de euro de la denunțător. Aceștia urmau să determine angajații secției să favorizeze la examene un candidat la obținerea permisului de conducere de categoria B. După ce nu și-ar fi onorat promisiunea, aceștia au decis să returneze suma primită, fapt documentat de CNA în cadrul unei cauze penale pornite pentru trafic de influență.

În această dimineață, ofițerii CNA, sub conducerea procurorilor Procuraturii municipiului Bălți, au făcut percheziții la domiciliile și în automobilele bănuiților. De la fața locului au fost ridicate probe relevante pentru cauză, inclusiv purtători de informații și mai multe seturi de acte ale candidaților la perfectarea permiselor de conducere cu sume de bani atașate.

Ambele persoane au fost reținute pentru 72 de ore.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.