VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Republica Moldova va participa, împreună cu statele europene, la achizițiile publice comune de medicamente

Republica Moldova va putea participa la proceduri comune de achiziții publice pentru achiziționarea contramăsurilor medicale pentru amenințările grave de sănătate. Comisia politică externă și integrare europeană va propune spre examinare în plenul Parlamentului un acord care prevede acest lucru.

Potrivit Legislativului, acordul de achiziție comună este un instrument inovator de organizare a achizițiilor de vaccinuri și medicamente în pregătire pentru pandemii.

Scopul acestuia este de a asigura un acces echitabil și rentabil la achizițiile comune de contramăsuri medicale. Respectiv, după aprobarea Acordului, țara noastră va avea acces echitabil la produse vitale sistemului național de sănătate, mai ales în perioada când astfel de produse sunt deficitare. Totodată, achizițiile comune oferă posibilitatea obținerii unor cantități suplimentare de medicamente sau dispozitive medicale, inclusiv din contul cantităților rezervate de către alte state care sunt parte a acordului-cadru”, se arată în comunicatul remis de Legislativ.

Potrivit Ministerului Sănătății, achizițiile comune vor avea drept rezultat prețuri rezonabile la achiziționarea contramăsurilor medicale pentru amenințările grave de sănătate, precum și minimizarea riscului contracarării unor operatori economici de rea-credință sau achiziționarea unor produse de calitate sau eficiență joasă.

Acordul de achiziție comună pentru achiziții publice de contramăsuri medicale pentru instituțiile Uniunii Europene a fost adoptat de Comisia Europeană în anul 2014. Până în prezent, acesta a fost semnat de toate cele 28 de state membre ale UE, precum și de Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Norvegia, Islanda și Liechtenstein, Albania, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Serbia, Kosovo și Macedonia de Nord.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.