VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Republica Moldova și Italia sunt principalii furnizori de vin pentru România

România importă cel mai mult vin din Republica Moldova și din Italia, după care urmează în listă Franța, Spania și Germania. Din R. Moldova se aduce mai mult vin îmbuteliat, în timp ce din Italia mai mult vin vrac, transmite IPN cu referință la o analiză a portalului economic Economedia.ro.

În fiecare an, România importă peste 6 litri de vin pe cap de adult, chiar dacă țara este al şaselea producător european de vinuri şi constant în primii 15 la nivel mondial. Exportă însă undeva sub 10% din producția proprie totală și în mare parte vinuri de top, în ciuda faptului că partenerii și distribuitorii externi caută de cele mai multe ori vinuri cu preț mic.

Studiul constată că slaba performanță a exportului de vin românesc este influențată de lipsa de interes pentru export a cramelor românești și lipsa de sprijin din partea statului. Situația este raportată la Republica Moldova, care are un brand de țară viticol – Wine of Moldova, consacrat să sprijine producătorii și care, în decembrie 2023, a marcat 10 ani de la înființare.

De asemenea, potrivit specialiștilor, confortul producătorilor români de vin, adică posibilitatea de a vinde scump în România, va continua să restrângă piaţa internă, în condiţiile în care tot mai mulţi producători străini vor dori să intre pe piaţa locală.

Recent, un grup vinicol din Republica Moldova și-a extins prezența pe piața din România, realizând o achiziție strategică de active. Achiziția include aproximativ 51 hectare de vii, terenuri pentru construcții și mai multe echipamente agricole în satul Ceptura de Jos.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.