VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Republica Moldova și Israel semnează un Acord de cooperare juridică în materie civilă și comercială

Republica Moldova și Statul Israel au semnat un important Acord bilateral privind cooperarea juridică în materie civilă și comercială, cu scopul de a facilita interacțiunea directă și eficientă între autoritățile judiciare ale celor două țări.

Potrivit Ministerului Justiției de la Chișinău, documentul creează un cadru juridic care va permite soluționarea mai rapidă a cauzelor transfrontaliere civile și comerciale, prin stabilirea unor mecanisme clare de transmitere a cererilor de asistență juridică. Acordul reglementează inclusiv procedura de recunoaștere și executare a hotărârilor judecătorești dintr-o țară în cealaltă.

- Advertisement -

„Acordul internațional oferă posibilitatea transmiterii comisiilor rogatorii, în special pentru notificarea și comunicarea actelor judiciare și extrajudiciare, dar și pentru obținerea probelor”, a explicat instituția.

Semnarea documentului a avut loc la Ierusalim, în cadrul unei întrevederi dintre vicepremierul și ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, și omologul său israelian, Yariv Levin, ministrul Justiției.

Ministerul Justiției de la Chișinău, în calitate de autoritate centrală pentru aplicarea acordului, subliniază că acest pas va contribui la consolidarea relațiilor bilaterale și la crearea unui climat de încredere și securitate juridică pentru cetățeni și investitori.

Acordul va intra în vigoare în termen de 30 de zile de la schimbul notelor diplomatice care confirmă finalizarea procedurilor interne necesare în ambele țări.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.