Republica Moldova denunță un nou acord încheiat în cadrul CSI

Parlamentul Republicii Moldova a denunțat astăzi, 17 septembrie, acordul privind împrumutul interbibliotecar în cadrul Comunității Statelor Independente (CSI).

Documentul reglementează schimbul fizic de publicații între fondurile documentare ale bibliotecilor naționale din statele membre ale CSI.  Propunerea de denunțare a fost înaintată de Ministerul Culturii, care argumentează că, în prezent, majoritatea schimburilor și mecanismelor de cooperare biblioteconomică se desfășoară în format digital, iar sistemul prevăzut de acord presupune costuri ridicate pentru expedierea internațională a publicațiilor în format fizic.

- Advertisement -

Biblioteca Națională a Republicii Moldova va putea continua colaborarea internațională, inclusiv cu bibliotecile din statele membre ale CSI, prin intermediul rețelelor profesionale internaționale, precum IFLA (Federația Internațională a Asociațiilor și Instituțiilor de Biblioteci) și EBLIDA (Biroul European al Asociațiilor de Bibliotecă, Informare și Documentare).

În acest context, menținerea mecanismelor instituite în cadrul CSI nu mai este considerată necesară, mai ales în contextul evoluțiilor geopolitice din regiune și al reorientării priorităților externe ale Republicii Moldova”, menționează Ministerul Culturii.

Acordul a fost semnat în 1999, la Rostov, și este însoțit de un protocol adițional, propus, de asemenea, spre denunțare. Potrivit autorităților, demersul se înscrie în procesul de revizuire a tratatelor încheiate pe platforma CSI, fiind determinat de ineficiența aplicării sale în beneficiul Republicii Moldova.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.