Republica Moldova ar putea introduce un regim de vize pentru cetățenii din mai multe state, inclusiv Rusia și Belarus, în contextul alinierii la regimul de vize al Uniunii Europene. Informația a fost confirmată de premierul Vasile Tofan.
Întrebat, în cadrul unei emisiuni de la TV8, dacă Republica Moldova va impune regim de vize pentru mai multe state, inclusiv Rusia, Belarus sau China, ca parte a procesului de aderare la UE, șeful Guvernului nu a putut preciza o dată exactă, dar a dat de înțeles că această măsură va fi necesară.
„Noi vrem să continuăm parcursul european. Nu sunt gata să dau o dată. Dacă normele UE o impun, eu cred că trebuie să luăm deciziile care ne permit să avansăm în procesul de integrare europeană”, a spus premierul Vasile Tofan.
Conform raportului Comisiei Europene, politica de vize a Republicii Moldova nu este pe deplin aliniată la cea a Uniunii Europene, în special în ceea ce privește lista statelor ai căror cetățeni au nevoie de viză pentru a intra în UE. Astfel, Republica Moldova trebuie să-și alinieze regimul de vize în raport cu 11 state: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Qatar, Rusia, Tadjikistan, Turcia, Uzbekistan și Vanuatu.
Alte state candidate la aderarea la UE au început deja acest proces. Muntenegru a introdus, de la 1 noiembrie 2026, obligativitatea vizelor pentru cetățenii din Rusia, Belarus, China, Arabia Saudită și Turcia, anunțând că măsura face parte din alinierea politicii sale de vize la cea a Uniunii Europene.







