VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Reguli mai dure pentru obținerea vizelor de muncă de către străinii din Marea Britanie

Regatul Unit introduce noi reguli stricte pentru străini pentru a reduce migrația, care vor avea efecte începând cu primăvara viitoare. Ministrul britanic de Interne, James Cleverly, a anunțat ridicarea pragului salarial minim pentru muncitorii străini. 

Așadar, migranții vor avea nevoie să câștige anual 38.700 de lire sterline pentru a-și obține vizele de muncă, în creștere de la 26.000 de lire sterline. Autoritățile de la Londra au precizat că guvernul își propune să reducă rata cu 300.000 de migranți în anii următori.  

Alte măsuri includ reactualizarea listei de locuri de muncă, exceptând domeniile unde există lipsă de personal, dar și reguli mai stricte pentru muncitorii care vor să-și aducă familiile. 

Premierul britanic Rishi Sunak susține că s-a confruntat în ultimele luni cu presiuni din partea parlamentarilor din Partidul său Conservator pentru a veni cu o soluție împotriva recordului de creștere a migrației, înainte de alegerile care vor avea loc în 2024.

Conform Biroului pentru Statistică Națională, până în luna iunie, în Marea Britanie, au fost cu 768.000 mai mulți sosiți decât plecați, fiind vorba de cetățeni din afara UE, în creștere cu 179.000 față de acum patru ani. În schimb, s-a înregistrat o rată a migrației de 86.000 de cetățeni ai UE. 

Măsura împotriva migranților ar putea să ducă la noi dispute cu proprietarii de afaceri care au depus eforturi să angajeze muncitori străini, având în vedere deficitul forței de muncă după ce Marea Britanie a ieșit, oficial, din Uniunea Europeană în ianuarie 2020.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.