VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Regulamentul privind modul de administrare a Fondului Național pentru Mediu, aprobat

Regulamentul privind modul de administrare a Fondului Național pentru Mediu (FNM), destinat exclusiv pentru finanțarea proiectelor din domeniile protecției mediului, schimbărilor climatice și gestionării durabile a resurselor naturale a fost aprobat de Cabinetul de miniștri.

Documentul stabilește modul de administrare a Fondului Național pentru Mediu, inclusiv constituirea, organizarea, funcționarea și gestionarea mijloacelor financiare.

De asemenea, Regulamentul prevede modul de identificare, evaluare, selectare, aprobare, contractare și monitorizare a implementării proiectelor în domeniul protecției mediului, precum și de evaluare post-implementare.
Principiile de finanțare a proiectelor din cadrul Fondului Național pentru Mediu sunt:

  • Eficiența – utilizarea resurselor financiare pentru finanțarea programelor și proiectelor în domeniul protecției mediului realizate în baza unor estimări cost-eficiență.
  • Egalitatea – accesul la resursele financiare ale FNM se asigură tuturor persoanelor juridice eligibile, iar modalitatea de finanțare a proiectelor în domeniul protecției mediului și criteriile de eligibilitate sunt aplicate în mod nediscriminatoriu față de toți solicitanții.
  • Durabilitatea – finanțarea programelor și proiectelor în domeniul protecției mediului se evaluează din perspectiva impactului social, economic și de mediu.
  • Transparența – activitatea de finanțare a programelor și proiectelor în domeniul protecției mediului se realizează în cadrul unor procese transparente și participative, bazate pe proceduri aprobate și publicate. 

Fondul Național pentru Mediu va fi administrat de către comitetul de supraveghere al Instituției publice „Oficiul Național de Implementare a Proiectelor în Domeniul Mediului”. 

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.