VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Reforma administrației publice și modernizarea infrastructurii regionale, discutate de Gavrilița cu primarii din Nisporeni

Situația macro-economică din țară, reforma autorităților publice locale dar și politicile Guvernului care vin în ajutorul autorităților locale au fost discutate, astăzi, la întrevederea prim-ministrei Natalia Gavrilița cu primarii localităților din raionul Nisporeni. 

Șefa Executivului s-a referit la acțiunile întreprinse de Guvern pentru relansarea economiei, care a avut de suferit în urma războiului din Ucraina, a perturbării lanțurilor logistice și a efectelor crizei energetice. În mod special, s-a vorbit despre politica fiscală pentru anul curent, care prevede un șir de facilități pentru dezvoltarea antreprenoriatului și susținerea autorităților publice locale. 

„Am introdus un set de măsuri care vor contribui la dezvoltarea economică, între care: cota 0% la impozitul pe venit pentru întreprinderile mici și mijlocii, restituirea sumei TVA acumulată în cont, începând cu anul curent, excluderea plafoanelor pentru taxele locale. De asemenea, am majorat fondurile pentru compensații și pentru creșterea salariilor, ca să reducem efectele crizei asupra cetățenilor și agenților economici. Planificăm să lansăm un nou mecanism de compensare a gazelor naturale pentru unele categorii de companii”, a subliniat Natalia Gavrilița. 

În altă ordine de idei, prim-ministra a îndemnat primarii să participe la Programul guvernamental „Satul european” și alte programe care oferă fonduri pentru dezvoltarea locală.  

„Știți că am obținut deja finanțare pentru construcția podului Ungheni-Ungheni și vom identifica posibilități pentru construcția podului de la Nisporeni. Vom lucra în continuare ca să asigurăm infrastructură modernă atât în sate, cât și în orașe”, a spus prim-ministra. 

Un alt subiect abordat de șefa Cabinetului de Miniștri a fost reforma autorităților publice locale. Gavrilița a încurajat aleșii locali să participe la amalgamare voluntară a satelor. Acest pas va genera alocări bugetare mai mari pentru localități, stimulente financiare pentru angajații din aceste primării, acces la mai multe fonduri europene.

La rândul lor, primarii au vorbit despre provocările cu care se confruntă, enumerând problema gestionării deșeurilor, lipsa resurselor pentru acțiuni de împădurire și necesitatea de a accelera procesul de reabilitare a drumurilor. A fost exprimată necesitatea de modernizare a stației de irigare și de conectare a localităților la fibră optică, ceea ce va contribui la o mai bună prestație a serviciilor publice locale. 
Prim-ministra Natalia Gavrilița a amintit în context despre lansarea în următoarea perioadă a proiectului Deșeuri solide în Moldova, din care face parte și raionul Nisporeni. Cu ajutorul partenerilor de dezvoltare, dar și din surse bugetare, în ultimul an s-a investit în drumurile locale din raion, în sisteme de apă și canalizare, în stimularea antreprenoriatului și valorificarea turismului, zona fiind una cu potențial mare în acest sens.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.