Reforma administrației locale prinde viteză: 402 decizii de amalgamare voluntară adoptate în Republica Moldova

Procesul de modernizare a administrației publice locale din Republica Moldova înregistrează progrese importante. Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, a anunțat că reforma administrativă accelerează, fiind deja adoptate 402 decizii de amalgamare voluntară la nivel local.

Potrivit oficialului, reforma are scopul de a consolida capacitățile primăriilor și de a îmbunătăți serviciile publice esențiale, precum alimentarea cu apă, canalizarea și atragerea investițiilor pentru dezvoltarea comunităților.

- Advertisement -

Procesul de amalgamare voluntară a unităților administrativ-teritoriale urmează să fie simplificat și îmbunătățit. Modificările legislative, elaborate după consultări publice ample la care au participat peste 4.500 de primari și cetățeni, au fost aprobate de Parlamentul Republicii Moldova cu 59 de voturi.

Anterior, Alexei Buzu a declarat în plenul Parlamentului că reforma este una necesară și mult întârziată, subliniind că oamenii trebuie să beneficieze de condiții moderne de trai și servicii de bază.

Totodată, Cancelaria de Stat a Republicii Moldova și Moldpres au lansat broșura informativă „Primării puternice – comunități dezvoltate”, menită să explice etapele reformei și avantajele directe pentru cetățeni.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.