VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Referendumul privind aderarea la UE nu poate fi în aceeași zi cu alt scrutin, susține secretarul CEC

Referendumul republican privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană, propus de șefa statului Maia Sandu, nu poate fi organizat în aceeași zi cu alte alegeri, susține secretarul Comisiei Electorale Centrale, Alexandru Berlinschi.

Funcționarul susține că orice plebiscit poate fi organizat cu 60 de zile înainte sau după un al scrutin, iar CEC va începe procesul de organizare a referendumului după ce legislativul va adopta o hotărâre în acest sens.

„Data Referendumului republican se stabilește printr-o hotărâre a Parlamentului care nu poate avea loc mai devreme decât 60 de zile de la data adoptării hotărârii Parlamentului. Referendumul republican nu poate avea loc în ziua alegerilor parlamentare, prezidențiale sau a celor locale generale, nici cu 60 de zile înainte sau cu 60 de zile după ziua desfășurării alegerilor”, a menționat Alexandru Berlinschi pentru Radio Moldova.

Conform Codului Electoral, alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova se organizează în termen de două luni de la data la care a intervenit vacanța funcției de Președinte al Republicii Moldova. Iar data alegerilor prezidențiale se stabilește prin hotărâre a Parlamentului, cu cel puțin 60 de zile înainte de ziua alegerilor. Precizăm că mandatul președintei Maia Sandu va expira la 23 decembrie 2024.

Amintim că, în mesajul său, la trei ani de mandat, președinta Maia Sandu ia solicitat Parlamentului să organizeze în toamna anului viitor un referendum privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Șefa statului vrea ca „vocea cetățenilor să fie hotărâtoare” în sprijinul politicii sale pentru integrarea europeană a țării noastre.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.