VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Recursul opozantului rus Alexei Navalnîi împotriva condamnării la 19 ani de închisoare a fost respins

Cel mai proeminent lider al opoziției din Rusia, Alexei Navalnîi, a pierdut marți apelul împotriva condamnării sale la 19 ani de închisoare care îi prelungește pedeapsa totală la peste 30 de ani, scrie Reuters.

Procedurile au fost închise pentru mass-media, în ciuda protestelor lui Navalnîi și ale avocaților săi. Acesta a apărut la tribunalul din Moscova prin legătură video.

Navalnîi, în vârstă de 47 de ani, va fi transferat acum într-o colonie penitenciară cu „regim special”, cel mai dur grad din sistemul penal al Rusiei.

El respinge toate acuzațiile aduse împotriva sa, care au variat de-a lungul anilor de la fraudă și sfidarea instanței la o serie de activități „extremiste”, ca încercări de a-l face să nu-l mai critice pe președintele Vladimir Putin.

Luna trecută, liderul opoziției ruse a fost condamnat la 19 ani de închisoare după ce a fost găsit vinovat de acuzații de „extremism” legate de activitățile Fundației sale anticorupție.

El ispășea deja o pedeapsă de nouă ani pentru o serie de acuzații despre care susține că sunt motivate politic.

Daniel Holodnîi, un tehnician TV care lucra pentru Navalnîi, a fost condamnat la opt ani de închisoare în august, în cadrul aceluiași proces. Și apelul său a fost el respins marți.

Kremlinul a încercat să-l portretizeze pe Navalnîi ca fiind irelevant din punct de vedere politic, iar Putin își propune să nu-i rostească niciodată numele. Moscova l-a prezentat drept un extremist și, fără a furniza dovezi, drept o marionetă a Agenției Centrale de Informații din SUA.

Navalnîi este de departe cea mai cunoscută figură din opoziția divizată a Rusiei, susținătorii considerându-l drept o figură în stil Nelson Mandela, care va fi eliberat într-o zi din închisoare pentru a conduce țara.

Mișcarea sa politică a fost scoasă în afara legii, iar figurile centrale ale acesteia au fost arestate sau au fugit în străinătate, ca parte a represiunii împotriva disidenței care s-a intensificat de când Putin și-a lansat anul trecut invazia la scară largă a Ucrainei.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.