Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, a venit cu o reacție, după ce Rusia a anunțat că iese din acordurile pentru transportul de cereale pe Marea Neagră.
„Moldova condamnă ferm retragerea unilaterală a Rusiei din Inițiativa privind cerealele Mării Negre, fără a ține cont
ONU și eforturile necruțătoare ale Turciei. Bombardamentul de aseară asupra regiunii Odessa, inclusiv a portului, dezvăluie tactica Rusiei de a folosi hrana drept armă privându-i pe cei mai nevoiași de alimente”, a comentat Nicu Popescu.
Presa occidentală, ucraineană scrie că Rusia a notificat oficial Ucraina, prin intermediul Ambasadei ruse la Minsk, în legătură cu suspendarea participării sale la acordul de export al cerealelor prin Marea Neagră, a afirmat luni ambasadorul rus în Belarus, Boris Grîzlov, citat de Reuters.
Ambasadorul rus a precizat că Ucrainei i-a fost transmisă o notă în acest sens prin intermediul canalelor diplomatice şi că acordul va înceta din 18 iulie.
Amintim, acordul permitea Ucrainei să exporte cereale din porturile sale și să navigheze în siguranță prin Marea Neagră, spre strâmtoarea Bosfor din Turcia. Soluții la nivel internațional nu au fost anunțate deocamdată.