Acordul statelor Uniunii Europene asupra unui ajutor de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina este o „dovadă în plus a unităţii puternice a Uniunii Europene”, a reacţionat joi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit AFP şi Reuters.
”Este foarte important că decizia a fost luată de cei 27 de lideri, ceea ce dovedeşte încă o dată unitatea puternică a UE”, a scris Zelenski pe platforma X (fosta Teitter).
Acest ajutor ”va consolida stabilitatea economică şi financiară pe termen lung, ceea ce nu este mai puţin importantă decât asistenţa militară” pentru Kiev în faţa invaziei ruse, a adăugat şeful statului ucrainean, citat de Agerpres.
Cele 27 de state membre UE au ajuns la un acord joi privind pachetul de 50 de miliarde de euro de ajutor pentru Ucraina pe patru ani, până în prezent blocat de premierul ungar Viktor Orban, a anunţat joi preşedintele Consiliului European, Charles Michel.
Potrivit acordului, ce survine la câteva săptămâni după vetoul exprimat de premierul ungar Viktor Orban, liderii statelor UE ”vor avea în fiecare an o dezbatere” privind implementarea acestei finanţări pentru Ucraina, care acoperă următorii patru ani.
Documentul mai arată că ”dacă este necesar, în doi ani Consiliul European va invita Comisia să facă o propunere pentru revizuirea” finanţării.
În ajunul summitului UE din decembrie, Comisia Europeană a decis deblocarea a 10 miliarde de euro pentru Ungaria ce fuseseră îngheţate până atunci. Însă alte 20 miliarde de euro destinate Ungariei rămân blocate, ca urmare a îngrijorărilor Bruxellesului legate în special de dreptul de azil în ţară, libertatea academică şi drepturile persoanelor LGBT+.
Potrivit unui diplomat european citat de Reuters, fondurile UE pentru Ungaria vor rămâne îngheţate, în pofida acordului convenit joi de liderii statelor membre privind suplimentarea asistenţei pentru Kiev.