VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Război Israel-Hamas, ziua 76. ONU cere o anchetă privind posibilele crime de război în Gaza

Update: Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului a cerut Israelului să deschidă o anchetă privind „posibila comitere a unei crime de război” de către forțele sale armate în Gaza, transmite France Presse.

Într-un comunicat de presă, agenția ONU a spus că a primit „informații îngrijorătoare” despre moartea a „11 bărbați palestinieni neînarmați” în orașul Gaza. Aceștia au murit marți seara în timpul unei intervenții a armatei israeliene într-o clădire rezidențială din oraș, unde se adăposteau mai multe familii.

Agenția ONU a confirmat moartea celor 11 palestinieni, dar a precizat că încă „ sunt în curs de verificare circumstanțele acestor morți”. 

Israelul a ordonat evacuarea unei sectoare largi din oraşul Khan Yunis, cel mai mare din sudul Fâşiei Gaza, unde s-au refugiat numeroşi palestinieni strămutaţi din cauza conflictului. Armata a ordonat „evacuarea imediată” a unei zone „care acoperă aproximativ 20%” din oraşul Khan Yunis, se arată într-un raport al ONU, citat de hotnews.ro.

Potrivit ONU, în zonă locuiau peste 111.000 de locuitori înainte de începerea ofensivei israeliene, în urmă cu două luni, iar în prezent aproximativ 141.000 de palestinieni s-au refugiat în 32 de tabere pentru a fugi de lupte.

Între timp, armata israeliană a anunţă că a descoperit în oraşul Gaza o nouă reţea de tuneluri folosite de lideri importanţi ai mişcării palestiniene Hamas. Această reţea este situată în imediata apropiere a unor magazine, clădiri guvernamentale, locuinţe şi a unei şcoli.

Tunelurile au fost folosite de „oficiali înalţi” ai Hamas, inclusiv Ismail Haniyeh, Yahya Sinuar, Mohammed Deif şi alţii, pentru a-şi conduce activităţile operaţionale şi a-i proteja în timpul mişcărilor zilnice în centrul oraşului Gaza, a declarat un purtător de cuvânt al armatei israeliene. Amintim, duminica trecută, armata israeliană a anunţat că a descoperit „cel mai mare tunel” folosit de militanții Hamas care se întinde pe mai bine de patru kilometri, cu o gură situată la doar 400 de metri de punctul trecerea Erez între teritoriul palestinian şi Israel.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.